O majoritate a germanilor consideră că ridicarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi ar fi greşită

0
126
sursa foto: shutterstock

O majoritate a germanilor consideră că ridicarea restricţiilor legate de pandemie pentru cei consideraţi a fi complet imunizaţi ar fi greşită, relevă un sondaj realizat de YouGov, citat sâmbătă de dpa.

Potrivit sondajului, 32% dintre germani consideră că niciun grup nu trebuie să beneficieze de avantaje înainte ca toată lumea să aibă posibilitatea de a se vaccina, iar alţi 21% susţin ca persoanele complet vaccinate şi cele care au fost deja infectate şi s-au recuperat să nu fie tratate în mod diferit faţă de cele nevaccinate.

Comparativ, doar 39% dintre cei chestionaţi sunt de părere că restricţiile trebuie ridicate, în timp ce 8% nu s-au pronunţat.

Ad in title

Sondajul a fost realizat online de luni până miercuri pe un eşantion de 2.049 de persoane adulte.

Germania a ridicat restricţiile privind contactul fizic şi circulaţia nocturnă pentru cei complet vaccinaţi şi de asemenea călătoriile sunt facilitate în cazul acestora, regulile de carantină fiind diferite la revenirea în ţară, menţionează dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit Institutului de boli infecţioase Robert Koch, în Germania au fost vaccinate complet până acum împotriva COVID-19 8,8 milioane de persoane, adică 10,6% din populaţie, iar circa 29,9 milioane (35,9%) au primit prima doză.

Articolul precedentȘef lucr. dr. Beatrice Mahler: Sper că românii își vor vaccina anti-COVID copiii
Articolul următorCoronavirus: Ministrul Sănătăţii, despre vaccinarea copiilor