Ministrul Sănătății: Aşteptăm cu nerăbdare aprobarea vaccinului în UE şi pentru cei sub 16 ani

0
70

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că nu este nevoie de „curaj” pentru ca o persoană să se vaccineze, ea precizând că aşteaptă ca vaccinul să fie aprobat la nivel european şi pentru tinerii cu vârste sub 16 ani, pentru a-şi imuniza fiica.

„Fiica mea, dimineaţa, m-a întrebat ea când se vaccinează, aşa că aşteptăm cu nerăbdare aprobarea vaccinului şi la nivelul Uniunii Europene şi pentru persoanele mai tinere de 16 ani şi cred că voi fi printre primii care vor merge cu copilul, care este eligibil la vaccinat (…) Vreau ca, aşa cum eu mă simt liniştită după vaccinare, acelaşi lucru să-l simtă şi fiica mea, şi copiii mei, şi colegii lor de clasă, şi persoanele cu care vin în contact”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că că pregătirea pentru un potenţial val 4 al pandemiei se face prin vaccinarea împotriva COVID-19.

Ad in title

„Cred că cea mai bună pregătire este tocmai asta, prevenţia şi noi ne putem pregăti foarte bine pentru un potenţial val patru vaccinând, mergând la vaccinare şi respectând măsurile”, a spus Ioana Mihăilă, după o vizită efectuată, sâmbătă, la centrul drive- thru din Oradea.

Ea a menţionat că nu s-a discutat la nivelul Guvernului despre stimulente financiare pentru cei vaccinaţi.

„În momentul acesta, despre stimulente financiare nu am ajuns să discutăm la nivelul Guvernului. Cred că cel mai bun stimulent este tocmai această linişte şi faptul că putem să avem grijă de ceilalţi şi de noi înşine dacă ne vaccinăm (…) Practic, principiul de la care pornim atunci când discutăm despre măsurile de relaxare este că aceste măsuri de relaxare să fie combinate şi să fie mai multe pentru persoanele vaccinate”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

În opinia sa, măsurile restrictive, faptul că populaţia a ţinut cont de ele, combinate cu numărul din ce în ce mai mare de persoane vaccinate au dus la presiunea mai mică asupra sistemului sanitar.

„Vorbeam cu medicul şef ATI de la Spitalul Municipal că, pentru prima dată după multe săptămâni, sunt locuri libere în Terapia Intensivă de la Spitalul Municipal şi că pentru prima dată după multe săptămâni pacienţii ajung în stare mai puţin gravă la spital”, a precizat Ioana Mihăilă.

 

Articolul precedentGrupul de comunicare strategică: Au fost înregistrate 1.305 noi cazuri de infectare cu coronavirus
Articolul următorPeste 12.350 persoane imunizate la Maratonul Vaccinării – Ediția București