Col. dr. Valeriu Gheorghiţă: Campania de vaccinare este în plină dezvoltare

0
70

Coordonatorul campaniei de imunizare împotriva SARS-CoV-2, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în perioada a doua a lunii mai va începe vaccinarea în unităţile medicale cu paturi, la pacientul vulnerabil, la pacientul cu boli cronice, care este eligibil pentru vaccinare, atât la pacienţii cu internare de zi, cât şi la pacienţii cu internare continuă.

„Campania de vaccinare este în plină dezvoltare. În cabinetele medicilor de familie, campania de vaccinare a început mai timid, dar cu siguranţă această fază va lua amploare în perioada următoare. De asemenea, în perioada a doua a lunii mai vom începe vaccinarea în unităţile medicale cu paturi, pentru a aduce vaccinurile acolo unde este cea mai mare nevoie şi anume, la pacientul vulnerabil, la pacientul cu boli cronice, care este eligibil pentru vaccinare, atât pacienţii cu internare de zi, cât şi pacienţii cu internare continuă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a mai spus că oamenii au nevoie să recâştige încrederea în autorităţi, în sistemele medicale şi „împreună să reuşim să redăm speranţa oamenilor că viaţa noastră va fi mai bună de aici înainte (…). Revenirea la normalitate devine din ce în ce mai mult o certitudine, însă trebuie să înţelegem că doar prin vaccinare putem să atingem împreună acest obiectiv”.

Ad in title
Articolul precedentConf. dr. Mihai Craiu, despre ce condiţii trebuie să îndeplinească cei care vin la Maratonul vaccinării
Articolul următorConcursul pentru director de casă județeană de asigurări de sănătate: Cinci promovați