Câte cazuri rare de formare de cheaguri de sânge s-au înregistrat la nivel mondial, după vaccinare anti-COVID

0
400
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat, marţi, că au fost înregistrate peste 300 de cazuri rare în întreaga lume de coagulare a sângelui combinate cu scăderea numărului de trombocite după utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19, relatează Reuters.

Au existat 287 de cazuri după administrarea vaccinului AstraZeneca, opt după Johnson & Johnson, 25 după administrarea Pfizer şi cinci după Moderna, a declarat Peter Arlett, şeful analizei datelor în cadrul EMA.

Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat marţi o ”legătură posibilă” între vaccinul anti-COVID-19 produs de compania Johnson & Johnson şi cazurile rare de formare a unor cheaguri sangvine (tromboze) la persoane adulte vaccinate cu acest ser în SUA, dar a apreciat că beneficiile depăşesc riscurile şi susţine vaccinarea cu acest ser în Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Comitetul de siguranţă al EMA a cerut, în schimb, ca în prospectul vaccinului să fie înscrisă printre posibilele efecte secundare foarte rare formarea de cheaguri sangvine cu trombocite scăzute.

Articolul precedentOMS: Numărul global al infecțiilor cu SARS-CoV-2 a crescut în ritm alarmant timp de opt săptămâni consecutive
Articolul următorCîțu: De miercuri vom avea un ministru al Sănătății. Ne asumăm ca obiectiv principal campania de vaccinare