Florin Cîţu a anunţat că a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii

0
730

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri seara că a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii după ce viceprim-ministrul Dan Barna a refuzat să îşi asume această responsabilitate şi va rămâne în funcţie până când „colegii de coaliţie” vor face o nominalizare pe portofoliul de la MS.

El a precizat că, în cursul zilei de joi, are programate două conferinţe online cu directorii DSP-urilor şi cu managerii de spitale COVID.

„Odată cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Vlad Voiculescu am trimis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţii. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment, am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată. Astfel, o să preiau interimatul Ministerului Sănătăţii până când colegii noştri de coaliţie vor numi un ministru care să preia aceste atribuţii”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a precizat că deja a avut o întâlnire cu o parte din conducerea Ministerului Sănătăţii.

„Iar mâine o să am două conferinţe online, una cu toţi directorii de DSP-uri şi cu toţi directorii spitalelor COVID. În continuare rămâne o prioritate pentru noi, în această perioadă dificilă, să asigurăm cele 1.600 de paturi pentru terapie intensivă şi în acelaşi timp să gestionăm această perioadă dificilă”, a punctat Cîţu.

Articolul precedentDiabet: OMS cere comercializarea insulinei la preţuri accesibile
Articolul următorIuliu Haţieganu, fondatorul învăţământului medical românesc din Transilvania, celebrat pe 14 aprilie