Ministerul Sănătăţii: Pot face rapelul cu alt vaccin decât cel utilizat la prima doză ?

0
169

Ministerul Sănătăţii a precizat că cei care trebuie să facă rapelul pentru vaccinul antiCOVID-19 nu îl pot face cu un alt ser decât cel utilizat la prima doză.

„Autoritățile competente de la nivel internațional recomandă ca rapelul să fie realizat cu același vaccin cu care a fost administrată prima doză. Până la acest moment nu există date în ceea ce privește siguranța și eficacitatea, care să ateste faptul că cele două administrări se pot face cu vaccinuri diferite”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru a putea studia posibilitatea combinării vaccinurilor, Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a început un studiu (Com-COV) care va analiza reacția sistemului imun al persoanelor înrolate, după administrarea celei de-a doua doze cu un vaccin diferit față de cel utilizat pentru prima doză.

Ad in title

„Studiul a început în luna februarie a acestui an și va dura 13 luni, dar date parțiale din acest studiu ar putea fi disponibile mai devreme. Până când vor exista date suplimentare oficiale în ceea ce privește utilizarea a două vaccinuri diferite pentru cele două doze, recomandările oficiale continuă să fie acelea de a utiliza același vaccin atât pentru prima doză, cât și pentru rapel”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Articolul precedentVIDEO Şeful DSU, despre pacienţii COVID-19, decedaţi la Spitalul Foişor
Articolul următorAndrei Baciu: Primele 60.000 de doze de vaccin Janssen ajung joi în România