Raed Arafat: Unitățile de Primiri Urgențe sunt pline. Se fac eforturi să reușim să completăm paturile de ATI

0
115

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, anunţă că există o creştere constantă a numărului de pacienţi cu forme grave, care sunt intubaţi şi necesită tratament de Terapie Intensivă, găsirea locurilor fiind uneori problematică.

„Suntem aproape de 1.400 de cazuri la ATI. Unitățile de Primiri Urgențe sunt pline. Ieri am avut 52 de pacienți intubați care așteptau să fie internați. Astăzi avem 16 şi colegii au lucrat toată ziua pe transferuri, să le facă loc. Creşterea e pe UPU în ultima perioadă. Am reușit să creștem numărul paturilor. Nu vrem să așteptăm să ajungem în situația ca pacienții să aștepte în ambulanțe, în fața spitalelor”, a declarat Raed Arafat, luni seară, la un post de televiziune.

Şeful DSU a precizat că în UPU din Bucureşti medicii aveau 120 de persoane şi aproape 15-20 de pacenţi intubaţi în aşteptare.

Ad in title

”Se fac eforturi să reuşim să completăm paturile de Terapie Intensivă. Paturile la un moment se blochează şi ele”, a mai afirmat Arafat.

Şeful DSU precizează că reducerea mobilităţii este extrem de importantă, de aceea s-au impus măsuri tranzitorii.

”Cu cât creşte mobilitatea, cu atât creşte răspândirea”, a mai declarat Raed Arafat, precizând că închiderea magazinelor şi interzicerea circulaţiei ar putea dura patru – cinci săptămâni şi se speră, dacă nu în reducerea numărului de cazuri, cel puţin încetinirea creşterii.

Luni, autorităţile au anunţat că 1.398 de persoane sunt internate la ATI.

Articolul precedentStudiu: Risc de infectare cu 80% mai redus, la două săptămâni după prima doză de vaccin Pfizer şi Moderna
Articolul următorLideri din diferite țări cer elaborarea unui ”tratat internaţional privind pandemiile”