INSP: 546 de cazuri de infectare cu „variante care determină îngrijorare” ale noului coronavirus

0
15

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat că, până în 21 martie inclusiv, au fost confirmate 546 de cazuri de infectare cu „variante care determină îngrijorare” ale noului coronavirus, dintre care 542 cu varianta britanică şi câte două cu cea sud-africană şi cea braziliană.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP a publicat, joi, analiza epidemiologică a 546 de cazuri de COVID-19 confirmate cu noi variante ale SARS-CoV-2.

„În anul 2021 au fost comunicate la CNSCBT 1034 secvenţieri finalizate în săptămânile 53/2020-11/2021, respectiv până la data de 21 martie 2021 inclusiv, dintre care 546 au fost confirmate cu VOC (”variants of concern” – variante care determină îngrijorare): 542 cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7), 2 cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351) şi 2 cu varianta braziliană (linia genetică P.1). Aceasta corespunde unei rate de confirmare de 52,8%”, au precizat reprezentanţii INSP.

Rezultatele secvenţierilor au fost comunicate de patru laboratoare: INCDMM Cantacuzino, INBI Balş, MedLife şi Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava (USV).

Articolul precedentVIDEO Dr. Bogdan Tănase, despre prioritățile sale în calitate de manager al IOB
Articolul următorCNAS: Pacienții cu hepatita C vor avea asigurate tratamentele fără întrerupere