Dr. Munteanu: Se așteaptă o creștere, la nivel mondial, cu peste 6,3 milioane a cazurilor de tuberculoză

0
10

Dr. Ioana Munteanu, coordonator național al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei, a declarat că potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, toate măsurile de limitare a deplasărilor populației au indus o încetinire a fluxului de pacienți către serviciile medicale, iar acest lucru poate determina o creștere la nivel mondial cu peste 6,3 milioane a numărului de cazuri de tuberculoză.

Creșterea numărului de cazuri înseamnă un pas înapoi echivalent cu cinci până la opt ani de control al tuberculozei, a adăugat dr. Ioana Munteanu.

„Dacă ne uităm la cifrele din România, care au fost analizate la nivelul Programului de Control al Tuberculozei, incidența a scăzut în 2020, ajungând la valori de 37,3 la suta de mii de locuitori, față de 57,4 în 2019, deci o scădere cu 73,9% între 2002 și 2020 și o scădere semnificativă, cu 35% între 2019 și 2020, traducându-se într-o notificare de cazuri noi și recidivă de 7.221 în 2020, față de 11.081 în 2019”, a afirmat dr. Ioana Munteanu.

O scădere de 30% se înregistrează și la nivelul fiecărui județ din țara noastră, dar per ansamblu, harta României înregistrează cele mai mari incidențe în aceleași regiuni deja cunoscute, respectiv județele din Sudul și din Estul țării, a adăugat dr. Ioana Munteanu.

Potrivit acesteia, și prevalența a scăzut în 2020, la valoarea de 69,2 la suta de mii de locuitori, de la 21,5 în 2019.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței online „Breaking News în TB. Pacientul cu tuberculoză în timpul pandemiei de COVID-19”, eveniment organizat în contextul Zilei mondiale a Tuberculozei.

Conferința a fost organizată de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, fiind transmisă online de conferințe-LIVE.ro, un proiect Sănătatea Press Group.

Articolul precedentKlaus Iohannis: Pentru România nu dorim o carantină națională
Articolul următorIohannis: Pentru București este nevoie să se ia măsuri suplimentare