Coronavirus: Bucureștiul a înregistrat peste 1.100 de cazuri de infectare, de la ultima raportare

0
32

Municipiul Bucureşti a înregistrat 1.102 cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare, Capitala menţinându-se în zona roşie, cu 3,36 cazuri de infectări la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, când a avut o incidenţă de 3,16, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

În scenariul roşu se mai află judeţele Timiş, cu o incidenţă de 5,22 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, Ilfov – 3,67, Braşov – 3,34 şi Cluj – 3,25.

Un număr de 14 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Hunedoara – 2,62, Sălaj – 2,63, Alba – 2,42 şi Maramureş – 2,33.

Ad in title

De asemenea, 23 de judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Buzău – 0,71, Harghita – 0,76 şi Prahova – 0,93.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 1.102 şi judeţele Timiş – 396, Braşov – 297, Constanţa – 270 şi Cluj – 216.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Tulcea – 13 şi Covasna – 13.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.236 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

 

Articolul precedentCE: Mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti COVID-19, prelungit până la sfârșitul lui iunie
Articolul următorStudiu: Pacienții cu cancer, mai puțin protejați împotriva COVID-19 după prima doză cu vaccin Pfizer