45 de tone de echipamente medicale vor ajunge mâine la București

0
219

Patruzeci și cinci de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud vor fi aduse mâine, cu o aeronavă pusă la dispoziție de NATO, pe aeroportul Otopeni din București, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

”Ministerul Apărării Naționale a solicitat Capabilității de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfășurarea unei misiuni aeriene de urgență, pentru transportul a aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la București”, se arată într-un comunicat al MAPN.

Potrivit Ministerului, echipamentele, 100.000 de combinezoane de protecție, au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

Articolul precedentCOVID-19: Cum curățăm și dezinfectăm? Sfaturile autorităților
Articolul următorNoul coronavirus: Peste 900 de pacienți confirmați în România