UMF „Victor Babeș” Timișoara pregătește soluții digitale pentru susținerea licenței și doctoratului

0
787

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara se adaptează situației actuale, generată de pandemia de COVID-19, precizează instituția de învățământ superior pe o rețea socială.

UMF Timișoara va asigura susținerea tezelor de doctorat și a tezelor de abilitate, prin achiziționarea unei platforme de teleprezență. În același timp, universitatea va implementa și o soluție de semnătură digitală, necesară susținerii lucrărilor de licență online.

De asemenea, doar dacă situația epidemiologică va face imposibilă desfășurarea examinărilor în format tradițional, UMF Timișoara a demarat procedurile de implementare a unei soluții de examinare la distanță, care va fi folosită pentru organizarea simulărilor de admitere și de rezidențiat, precum și a examenului de admitere la ciclurile de studii unde acesta se realizează prin concurs de dosare, mai precizează sursa citată.

Articolul precedentRusia a depășit pragul de 50.000 de persoane contaminate cu noul coronavirus  
Articolul următorCel puțin 14.000 de persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19 în centrele de asistență din Germania