Sondaj în Sănătate: 19% dintre respondenți ar trata pacienți cu COVID-19 și fără echipament adecvat

0
154

O proporție de 19% dintre cei 720 de angajați din sistemul sanitar incluși într-o cercetare sociologică realizată de federația sindicală ”Solidaritatea Sanitară” au declarat că ar trata pacienți COVID-19, asumându-și riscurile, chiar dacă ar fi puși în situația de a nu avea echipamentele individuale de protecție necesare. O proporție de 61% au indicat că nu ar face acest lucru, iar 20% au indicat alte variante.

Dacă ar fi contaminați  SARS-CoV-2 fără a avea simptome severe, 26% dintre respondenți ar lucra în continuare, 21% au indicat că nu știu, în timp ce 53% dintre respondenți au indicat că nu ar lucra.

15% au declarat că lucrează în secții care tratează pacienți SARS-CoV-2 iar 36% au indicat că au colegi/colege care tratează pacienți infectați.

Ad in title

49% dintre respondenți consideră că demisia în semn de protest pentru lipsa echipamentelor individuale de protecție nu este o idee bună, 20% au indicat că nu știu iar 24% consideră că este o idee bună (7% oferind alte răspunsuri). Doar 12,58% dintre respondenți privesc gestul demisiei ca pe un act de renunțare.

Cca. 21% dintre respondenți au indicat că au colegi/colege care au fost infectați SARS-CoV-2.

În cee ace privește echipamentele de protecție,  24% dintre respondenți au declarat că nu beneficiază nici măcar de mască de protecție. Ponderea salariaților care au indicat că au fost nevoiți să-și cumpere materiale de protecție a crescut cu cca. 22 puncte procentuale față de cercetarea anterioară, ajungând la cca. 65%, transmite Solidaritatea Sanitară.

Instruirea angajaților din Sănătate în fața COVID-19

 

Instructajul privind protecția muncii pentru cazul tratării pacienților suspicionați/infectați SARS-CoV-2 înregistrează în continuare cote mult prea reduse (a fost indicat de 52% dintre respondenți pentru pacienții pozitivi COVID-19).

Instruirea salariaților în privința utilizării echipamentului individual de protecție este situată la un nivel nesatisfăcător (a fost indicată de doar cca. 60% dintre respondenți), chiar dacă a înregistrat o creștere semnificativă (cca. 25 puncte procentuale) față de perioada anterioară.

Regulile de utilizare rațională a echipamentului individual de protecție nu sunt încă cunoscute de toți salariații (doar cca. 66% dintre respondenți au indicat cunoașterea lor.

Actualizarea informațiilor tehnice privind COVID 19 a fost indicată de 57% dintre respondenți (în creștere cu cca. 18 puncte procentuale față de perioada anterioară).

Instructajul privind auto-evaluarea și raportarea simptomelor asociate infecției cu SARS-CoV-2 rămâne în continuare la un nivel destul de redus, fiind indicat de cca. 53% dintre salariați.

Existența procedurilor de verificare a personalului privind infectarea SARS-CoV-2 la intrarea în unitate este indicată de doar cca. 46% dintre respondenți. Față de perioada anterioară se poate remarca o creștere cu cca. 17 puncte procentuale a celor care au răspuns pozitiv.

 

Principalele deficiențe indicate de respondenți:

 

–           Absența camerelor de decontaminare – cca 60%;

–           Echipamentul individual de protecție insuficient – cca. 60%;

–           Lipsa echipamentului individual de protecție în conformitate cu nevoile salariaților și la calitatea necesară: cca. 51%;

–           Absența verificării salariaților cu privire la existența simptomelor de infecție la intrarea la muncă: 51%;

–           Absența sistemului de monitorizare a infecțiilor nosocomiale pentru personal: cca. 46,5%.

Cca. 35% dintre respondenți s-au plâns că rar sunt informați de ivirea unui pacient infectat SARS-CoV-2 în unitate.

 

 Metodologie

 

Cercetarea a fost desfășurată în Cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, având la bază un chestionar de opinie adaptat consultării publice, aplicat în  perioada 02-08.04.2020. Chestionarul s-a adresat tuturor categoriilor de salariați din sănătate, indiferent de forma de proprietate a unității în care-și desfășoară activitatea, invitația de completare fiind transmisă:

către 45.000 de lucrători din sectorul sanitar din toate regiunile țării, țintiți prin intermediul adreselor de e-mail (din baza de date a CCDSS). Această variantă de diseminare a chestionarelor apelează la persoane despre care știm cu certitudine că au calitatea de angajați ai sectorului sanitar. Aceste persoane au primit chestionarul pe e-mai împreună cu un cod unic de completare, având posibilitatea de a completa un singur chestionar

către toți salariații din Sănătate care utilizează rețeaua de socializare Facebook, prin aplicațiile specifice dezvoltate în cadrul acesteia.

Au răspuns la invitația de a completa chestionarul 4740 de salariați, 1270 răspunzând la întrebările cu caracter general. Dintre aceștia algoritmul de aplicare a chestionarului a selectat 720 de salariați aparținând categoriilor de personal sanitar și auxiliar sanitar care lucrează direct cu pacienții, care au răspuns la toate întrebările.

Articolul precedentApelul lui Klaus Iohannis: Vă rog să faceţi acest sacrificiu pentru a putea fi împreună sănătoşi mai târziu
Articolul următorNumărul deceselor provocate de noul coronavirus în România a ajuns la 411