28 iulie, ziua lor: La mulți ani, ambulanțierilor români!

0
531
foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

„Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor” era deviza primei ambulanţe din România pusă în serviciu public din București pe 28 iulie 1906, la iniţiativa și îndrumarea prof. Dr. Nicolae Minovici, a fost. Primul echipaj era format dintr-un vizitiu şi un „sergent de oraş” care foloseau pentru intervenții o trăsură trasă de cai și drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei.

De atunci, în cei 117 ani de existenţă, Serviciul de Ambulanţă a devenit unul dintre cele mai solicitate servicii din Sănătate şi principalul instrument al asistenţei medicale şi transportului pacienţilor pentru ugenţe în perioada prespital.

Astfel, Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la această dată: proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015 preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10 martie 2015 și acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate muncii celor ce lucrează în serviciul român de ambulanţă pentru salvarea de vieţi omeneşti, acţiuni coordonate de către Ministerul Sănătăţii.

1907: România, al treilea stat din Europa – după Olanda şi Austria – cu un serviciu de ambulanță

În 1907, dr. Nicolae Minovici a demarat pregătirea practică în salvare a studenţilor din anii terminali ai Facultăţii de Medicină iar, un an mai târziu, „sergentul de oraș” era înlocuit cu un echipaj format din medici interni şi sanitari, România devenind al treilea stat din Europa – după Olanda şi Austria – cu un astfel de serviciu.

Din 1912,  trăsurile ambulanței au fost aduse înlocuite în Bucureşti cu primele ambulanţe de tip auto aduse de la Paris iar în anul 1931, prof. Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, „împingerea actului medical calificat la locul accidentului”.

București, 1943: Primul sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă

Primul spital de urgenţe din țară a fost înfiinţat în 1943, în localul Salvării din Bucureşti. A fost momentul apariţiei primului sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă: Salvarea şi Spitalul de Urgenţă. În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima Școală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar trei a ni mai târziu au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se făcea la numărul gratuit 961.

În 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne printr-un program finanţat de Banca Mondială iar între anii 2003-2005 a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112 ce a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de servicii de intervenţie – ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007 s-a trecut la sistemul integrat actual, iar în 2012 a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă.

Articolul precedentCampanie de informare a populaţiei cu privire la caracterul legal şi benefic al donării de organe în scop terapeutic
Articolul următorFestivitățile de absolvire la UMF Iași (LIVE)