Zilnic, 10% dintre pacienții care se adresează Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași sunt depistați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, potrivit informării de pe pagina oficială de Facebook a unității medicale.

„Trebuie să fim foarte atenți și precauți! (…) Trebuie să ne luăm toate măsurile de protecție pentru că există transmitere comunitară destul de prezentă în rândul pacienților. Zilnic Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași se adresează aproximativ 30 de pacienți pentru internare, primul lucru pe care îl facem este acela de a-i testa și astfel descoperim că aproximativ 10% dintre ei sunt pozitivi. Astfel, zilnic în rândul pacienților care se prezintă în spitalul nostru pentru consultații sau pentru internare depistăm cel puțin doi bolnavi infectați cu virusul COVID-19. Este o prezență destul de importantă a virusului COVID-19 în comunitate, dar și îngrijorătoare. În acest moment gradul de risc nu este atât de mare pentru noi care avem grijă să ne protejăm și să ne testăm pacienții, gradul de risc este mai mare pentru populație. Pacienții depistați pozitivi sunt fie transferați către Spitalul de Boli Infecțioase dacă nu prezintă o urgență majoră, fie rămân pe zona noastră de COVID”, a declarat Asist. Univ. Dr. Marius Dabija, director medical Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

Medicul a mai subliniat faptul că intervenția chirurgicală devine mai dificilă în contextul unui pacient depistat pozitiv pentru COVID-19. Și asta deoarece trebuie luate măsuri suplimentare de protecție. Plus că pacientul este mai afectat în ideea în care infecția respiratorie poate să îi îngreuneze ventilația, dar și evoluția postoperatorie.

Pe de altă parte, s-a decis și deschiderea ambulatoriului unde se fac programări.

”Datorită solicitărilor primite din partea pacienților, am decis să deschidem ambulatoriu unde se fac programări. Mai mult decât atât, spitalul nostru a început să preia pacienți și din alte centre. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași este căutat în special de bolnavii din Regiunea Moldovei, însă avem solicitări din toate orașele României. Sunt anumite tipuri de intervenții endovasculare care nu pot fi făcute decât în Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Cât despre cele mai frecvente afecțiuni ale bolnavilor putem spune că zilnic primim pacienți cu tumori cerebrale și tot zilnic intervenim chirurgical”, a mai adăugat Asist. Univ. Dr. Marius Dabija.