Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale 2015

0
46

intreaga lume celebreaza astazi Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale. Tema aleasa pentru acest an de Federatia Mondiala pentru Sanatate Mintala este „Demnitate in sanatatea mintala”.

„Cu tema din acest an ne propunem sa aratam modul in care demnitatea poate fi asigurata in toate aspectele legate de sanatate mintala, de la ingrijirea pacientilor nostri, pana la atitudinea publicului larg. Prea des demnitatea lipseste din relatiile pe care oamenii cu tulburari psihice si familiile lor le au cu furnizorii de servicii medicale si cu societatea in general. Ei se simt injositi de modul in care sunt tratati. Profesionistii din domeniul sanatatii nu au timpul necesar pentru a aborda probleme dificile”, a declarat prof. George Christodoulou, presedintele Federatiei Mondiale a Sanatatii Mintale, intr-un mesaj postat pe site-ul oficial al institutiei.

Mii de oameni din intreaga lume sunt lipsiti de drepturile omului. Ei nu sunt numai discriminati, stigmatizati si marginalizati, dar sunt, de asemenea, supusi la abuzuri emotionale si fizice, atrage atentia Organizatia Mondiala a Sanatatii, intarind ideea ca si oamenii cu tulburari psihice au dreptul sa continue sa traiasca cu demnitate.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, tulburarile mintale reprezinta 13% din bolile lumii si constituie o treime din toate dizabilitatile legate de sanatate.

„Trebuie sa se acorde atentie nu numai conditiilor mintale ale acestor persoane, ci si altor tipuri de boala de care acestea ar putea suferi si care de multe ori trec neobservate”, a transmis Michelle Funk, expert din cadrul OMS.

Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale a fost marcata prima data in anul 1992, la initiativa Federatiei Mondiale pentru Sanatate Mintala. De atunci, fiecare zi de 10 octombrie este prilej de a fi solidari cu persoanele care traiesc cu boli mintale, dar si cu familiilor lor.

Articolul precedentConsumul moderat de bere, un posibil aliat pentru diabetul de tip II
Articolul următorAnemia prin carenta de fier are consecinte asupra functiei cognitive a copiilor