Proiectul de lege care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului, prin care părinții vor avea zile libere plătite, în vederea supravegherii copiilor, în perioada în care cursurile în școli vor fi suspendate ca urmare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, a fost adoptat de Camera Deputaților. Legea urmează să meargă la promulgare.

Prevederile proiectului se adresează și părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care aceste persoane beneficiază.

De asemenea, măsura a fost extinsă şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.

Potrivit proiectului de lege, prevederile vor fi aplicate părinţilor care au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară. De asemenea, zilele libere plătite se acordă doar dacă celelalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere și doar dacă locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere dacă angajatul solicită acest drept în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Însă, prin excepţie, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din anumite sectoare.

„Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere. În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută. În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată”, potrivit proiectului legislativ.