Producătorul local de medicamente generice Zentiva S.A. a înregistrat în primul semestru al anului o scădere cu 3% a cifrei de afaceri netă, până la 272,3 milioane lei, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.

Și asta în timp ce profitul operațional al companiei este de 45 milioane de lei.

Compania, care deține o fabrică de medicamente generice în București încă din 1962, și-a majorat producția de medicamente pe fondul cererii crescute pentru produse utilizate în tratamentul infecțiilor cu SARS-COV-2, precum paracetamolul și metamizolul sodic.

De asemenea, în perioada stării de urgență, compania a obținut autorizațiile și aprobările necesare pentru a putea fabrica igienizanți pe bază de alcool 70%, susținând cu aceste produse activitatea specialiștilor din linia întâi.

“Din cauza crizei medicale, prima jumătate a anului a adus o dinamică dificilă pentru domeniul medical și farmaceutic, atât pentru pacienți, cât și pentru medici și producătorii locali. Deși a fost înregistrat un vârf al cererii în martie pentru medicamente, mai ales pentru cele folosite în tratamentul infecțiilor cu SARS-COV-2, vedem un regres al consumului de medicamente în prima jumătatea a anului. Este o situație îngrijorătoare, pentru că indică discontinuitatea tratamentelor cronice și reducerea vizitelor la medic. Ne putem aștepta la consecințe dramatice asupra pacienților în perioada următoare, de aceea este absolut necesar ca accesul la consultații și servicii medicale, mai ales pentru pacienții cronici, să fie asigurat prin soluții adecvate, indiferent de evoluția pandemiei”, a declarat Simona Cocoș, director general Zentiva SA.

În prezent, compania exportă medicamente în 29 de țări, printre care Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Elveția, Republica Cehă, Rusia sau Belarus.

În luna aprilie, grupul european Zentiva a achiziționat în România business-ul Alvogen România, la ora actuală deținând la București 2 fabrici de producție medicamente, respectiv fabrica Zentiva și fabrica Labormed.