Vlad Mixich: Nu există niciun tratament cu o eficiență dovedită științific pentru COVID-19

0
39

Medicul Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a afirmat că din păcate, în prezent nu există niciun tratament cu o eficiență dovedită științific pentru COVID-19, dar 19 medicamente sunt în studiu în prezent, trei dintre ele fiind în stadii avansate.

“Știința studiilor clinice e foarte complicată, durează de la 2 până la 6 ani (uneori și mai mult) să o înțelegi. Din păcate, nu e ca la fotbal. E firesc că fiecare vrem, cât se poate de sincer, ca un tratament pentru COVID-19 să apară cât mai repede. E firesc să sperăm, iar în aceste vremuri nevoia noastră de speranță e folosită și exploatată în diverse feluri”, a scris medicul Vlad Mixich, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El a vorbit și despre hidroxiclorochină, scriind că este îngrijorător că au apărut efecte adverse serioase, în special din spectrul cardiac, la pacienții cu COVID-19.

Ad in title

“Medicamentul e dovedit științific ca fiind funcțional pentru unele boli autoimune, dar datele referitoare la vindecarea COVID-19 sunt foarte limitate și încă neclare”, a scris medicul, în postarea sa.

În ceea ce privește tratamentul cu remdesivir, Vlad Mixich a spus că medicamentul dezvoltat inițiat pentru Ebola, s-a dovedit a nu avea atât de mult succes pentru a fi aprobat.

“Datele recent publicate arată un efect pozitiv al remdesivir în cazul pacienților cu COVID-19, dar acest efect este deocamdată modest. Datele indică mai degrabă către acele mecanisme moleculare care pot fi exploatate cu succes în contracararea virusului, decât că a apărut medicamentul-minune. Sigur, felul extrem de optimist în care s-au rostogolit știrile în cazul remdesivir a crescut valoarea acțiunilor la bursă a companiei producătoare. Dincolo de miza financiară uriașă, pe noi ne interesează efectul terapeutic al acestui medicament”, a explicat Vlad Mixich.

Articolul precedentNumărul cazurilor de COVID-19 este în creștere în statele vecine României
Articolul următorVirgil Popescu: Principalul nostru scop e să avem măşti pentru populaţie, la preţuri cât mai mici