VIDEO: Rolul și misiunea Formațiunii medicale ROL 2, noua structură a Spitalului Militar „Carol Davila”

0
312

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a dat publicității un material despre Formațiunea medicală ROL 2, noua structură a unității medicale.

 

„Formațiunea medicală ROL 2, o nouă structură a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, va avea în compunere corturi medicale și containere – care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19”, este precizat în postarea unității medicale pe o rețea socială.

„Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcția medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Formațiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcționat ca secție externă de boli infecțioase la combaterea virusului Ebola și a fost parte componentă a exercițiilor NATO „Saber Guardian 19” și „Vigorous Warrior 19” – cel mai mare exercițiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianța Nord-Atlantică, care s-au desfășurat anul trecut în România.

Material realizat de Daniel Iancu, în colaborare cu Ionela Cobzarenco și Teodoru Țilică, membrii ai echipei Pro Patria”, mai arată sursa citată.

Articolul precedentKlaus Iohannis,apel către pensionari: Limitați deplasările, cu excepția celor de strictă necesitate
Articolul următorDouă incubatoare şi un ventilator de suport respirator, pentru Maternitatea Bucur