VIDEO Prima clinică universitară integrată de diabet și boli metabolice pentru copii, la Spitalul CF2

0
31

Dezvoltarea primei clinici universitare integrate de diabet, nutriție și boli metabolice pentru copii la Spitalul Clinic CF2 marchează un moment important pentru sistemul medical pediatric românesc, în contextul unei nevoi tot mai mari de servicii medicale dedicate copiilor și tinerilor cu diabet zaharat și obezitate.

Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian a anunțat că începe o nouă etapă profesională în cadrul Spitalului Clinic CF2, care aparține de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, cu obiectivul de a contribui la dezvoltarea unei secții moderne de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, centrată pe nevoile persoanelor cu diabet.

Una dintre principalele nevoi căreia noua clinică își propune să îi răspundă este accesul copiilor cu diabet zaharat tip 1 la tehnologiile moderne de monitorizare și administrare a insulinei. În România există încă un număr redus de centre care pot asigura managementul complex al diabetului zaharat tip 1 la copil, precum și instruirea pacienților și a familiilor acestora pentru utilizarea dispozitivelor medicale.

„Este o nevoie reală pentru managementul diabetului zaharat tip 1 la copii, deoarece sunt puține centre în țară care pot să ofere acest lucru. Accesul pacientului tânăr la device-ul medical, senzor sau pompa de livrare automată a insulinei, este relativ redus. Această clinică își dorește în mod special să ofere un acces mai bun și o instruire atât a familiei, cât și a pacientului cu privire la folosirea acestor dispozitive”, a declarat, pentru RoHealth Review și Sănătatea.TV, conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.

Caracterul inovator al noii structuri este dat, în primul rând, de abordarea multidisciplinară. Clinica integrează endocrinologia pediatrică și diabetologia pediatrică cu specialitatea de diabetul, nutriție și boli metabolice. În acest model, dieteticianul și psihologul au un rol important în managementul integrat al copilului cu diabet, contribuind la adaptarea intervențiilor medicale și nutriționale, dar și la susținerea pacientului și a familiei.

Un alt obiectiv important îl reprezintă asigurarea accesului la servicii medicale integrate pentru copiii și adolescenții cu diabet zaharat tip 2 și pentru cei care se confruntă cu obezitatea. În prezent, această categorie de pacienți nu beneficiază întotdeauna de un traseu medical clar și de centre specializate în care managementul să fie realizat într-o manieră integrată.

„Un aspect foarte important este accesul pacientului cu diabet zaharat tip 2, de data aceasta pacientului tânăr cu diabet zaharat tip 2, și al tânărului care are obezitate, care suferă de obezitate și care, în momentul de față, nu are un centru clar unde se poate adresa și unde să primească un management integrat pentru această patologie”, a subliniat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.

Dezvoltarea clinicii face parte dintr-un proiect mai amplu de transformare și dezvoltare a spitalului, început în anul 2022, în contextul reorganizării celor 15 spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor. Ulterior, unitățile sanitare au fost transferate către autorități locale și universități de medicină și farmacie, Spitalul Clinic CF 2 devenind parte a UMF „Carol Davila”.

„Integrarea în mediul universitar creează noi oportunități de dezvoltare, pentru că înseamnă în primul rând o infuzie de resursă umană înalt calificată, iar prezenta doamnei conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian aiciăcertifica acest lucru pentru această secție de diabet, nutriție și boli metabolice. Dezvoltări multiple sunt posibile doar atunci când ai o resursă umană nou calificată. Universitatea dispune de cadre didactice care pot să vină să înființeze clinici universitare, să pregătească studenții și, mai ales, medicii rezidenți. Și nu în ultimul rând, poate găsi resurse și poate face parteneriate care să permită reabilitarea și dezvoltarea acestui spital, care este inima Bucureștiului și reprezintă o șansă pentru pacienți și, așa cum vedeți aici, pentru copiii cu diabet zaharat de tip 1 sau cu alte afecțiuni, așa cum sunt bolile metabolice”, a explicat, pentru RoHealth Review și Sănătatea.TV, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

În acest context, lansarea clinicii universitare integrate de diabet, nutriție și boli metabolice pentru copii marchează un moment important pentru sistemul medical, pentru mediul universitar.

„Este răspunsul la o nevoie tot mai clară într-un context în care numărul copiilor diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice este învobit în continuare”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București.

Articolul precedentInvestiție de 9,4 milioane de lei la Spitalul Sf. Pantelimon din București pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale