”Dacă este să vorbim de accesul la tratament,  cred că principalul obstacol este problema asigurărilor de sănătate. Dacă un pacient este neasigurat, din start nu are acces la ceea ce înseamnă terapie”, a declarat Interviu Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice, în cadrul unui interviu pentru Sănătatea Press Group.

”Pe de altă parte, după cinci luni de pauză, ne bucurăm să vedem că, cel puțin în hepatita C, lucrurile încep să se miște, iar programul cost-volum-rezultat pentru interferon free s-a reluat de aproape o lună de zile, dând șansa astfel tuturor pacienților asigurați, începând cu F zero, adică fibroză zero să aibă acces la aceste noi terapii și, noutatea foarte mare a programului, este că aproximativ 100 de copii peste 12 ani cu hepatita C au posibilitatea de a beneficia de aceste terapii.

În ceea ce privește hepatita B, problema principală este asigurarea, dar și costul unor analize pe care pacientul trebuie să și le plătească și mai ales pacienții care au B plus D, care trebuie să-și plătească o încărcătură virală destul de scumpă și, deși sunt asigurați, tot au de plătit aceste analize”, a mai spus Marinela Debu.