Victor Zota, destituit din functia de director al Agentiei Nationale de Transplant

0
444

Victor ZOTA, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant (ANT), a fost destituit din functie, informeaza reprezentantii Ministerului Sanatatii. Surse din Ministerul Sanatatii au declarat ca motivul pentru care s-a hotarat demiterea dr. Victor Zota a fost incalcarea legislatiei in cazul acreditarii Clinicii Sabyc. Potrivit acestora, acreditarea a fost acordata fara ordinul ministrului Sanatatii, Ion Bazac.

Agentia Nationala de Transplant a oferit, in urma cu aproximativ 1 luna, autorizatie de functionare clinicii Sabyc din Bucuresti, implicata recent intr-un scandal de legat de traficul international cu ovule. Potrivit autoritatilor, zeci de femei au primit diferite sume de bani pentru recoltarea de ovocite, ce erau ulterior fertilizate.

„Decizia conducerii Ministerului Sanatatii este una administrativa si a fost luata in urma unui control efectuat saptamana trecuta de o echipa de control a ministerului, in care au fost constatate nereguli grave in aplicarea unitara a legii, fapt ce constituie abatere disciplinara”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de MS.

Agentia Nationala de Transplant va fi condusa, incepand cu aceste zile, de dr. Velio Toma.

MS va mai efectua, in perioada urmatoare, un control in ceea ce priveste derularea activitatii Agentiei Nationale de Transplant. De asemenea, se va propune modificarea legislatiei in ceea ce priveste functionarea, autorizarea si acreditarea unitatilor sanitare precum si stabilirea sanctiunilor pentru acestea in conditiile nerespectarii legislatiei.

Articolul precedentReducere de personal la Ministerul Sanatatii
Articolul următorAlianta Antidiscriminare T.A.T.A acuzã: a€œIndemnizatia pentru cresterea copiilor proveniti din nasteri multiple nu se aplicã”