Veninul obţinut de la albinele europene s-a dovedit ”remarcabil de eficient” la distrugerea celulelor celei mai agresive şi greu de tratat forme de cancer mamar, conform concluziilor unei echipe de cercetători din Australia, citate  DPA şi Xinhua.

În cadrul studiului, realizat de oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Medicale Harry Perkins şi de la Universitatea Western Australia, a fost utilizat venin de la 312 albine şi bondari cu scopul de a analiza proprietăţile anticancerigene ale acestuia.

Echipa a descoperit că veninul – şi mai ales componenta sa principală, melitina – a indus rapid distrugerea celulelor care constituie ”cancerul mamar triplu-negativ şi celulele cancerului de sân îmbogăţite cu HER2”. În plus, veninul a avut acest efect la concentraţii care nu au dăunat celulelor normale.

Cancerul de sân triplu negativ reprezintă 10-15% dintre toate cazurile de cancer mamar, a menţionat institutul.

În prezent, nu există tratamente clinice eficiente pentru cancerul de sân triplu negativ.

”Veninul s-a dovedit extrem de puternic”, a declarat Ciara Duffy, cercetător principal în cadrul studiului, într-un mesaj publicat miercuri pe site-ul institutului.

”Am descoperit că melitina poate distruge complet membranele celulelor canceroase în 60 de minute”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Peter Klinken, cercetător-şef la Universitatea Western Australia, a declarat că această observaţie conform căreia melitina poate suprima dezvoltarea celulelor este ”incredibil de interesantă”.

Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer care afectează femeile la nivel mondial.

Studiul, publicat în jurnalul Nature Precision Oncology, a analizat de asemenea dacă melitina poate fi utilizată în combinaţie cu medicamentele utilizate în prezent în chimioterapie pentru tratarea tipurilor de cancer mamar extrem de agresive.

Duffy a precizat că echipa sa a descoperit că melitina a format găuri în membranele celulelor cancerului mamar, ceea ce ar putea permite pătrunderea anumitor substanţe medicamentoase în interiorul celulelor sporindu-se astfel moartea lor.