Variola maimuţei: UE va cumpăra 54.000 de doze suplimentare de vaccin, în urma creșterii numărului de cazuri

0
144

Comisia Europeană a anunţat, luni, achiziţionarea a 54.530 de doze suplimentare de vaccin contra variolei maimuţei, pe fondul îngrijorărilor legate de creşterea numărului de cazuri cu ”aproape 50% în Uniunea Europeană” într-o săptămână, informează AFP.

Numărul dozelor cumpărate în numele ţărilor europene a ajuns acum la 163.620, a precizat executivul european într-un comunicat.

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că este ”îngrijorată de numărul în creştere al cazurilor de variola maimuţei în Uniunea Europeană”,

”Avem acum peste 7.000 de cazuri în Uniunea Europeană, echivalentul unei creşteri de aproape 50% faţă de săptămâna trecută”, potrivit acesteia.

Europa este regiunea cu cele mai multe cazuri de variola maimuţei la nivel global.

Potrivit datelor Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), pe 14 iulie, 7.128 de cazuri confirmate au fost recenzate în Uniunea Europeană, cele mai multe în Spania (2.477), Germania (1.790) şi Franţa (912).

”Am reacţionat prompt şi am oferit un răspuns rapid prin intermediul noii Autorităţi UE pentru pregătire şi răspuns în caz de urgenţă sanitară (HERA) şi am livrat deja circa 25.000 de doze către şase state membre”, a amintit comisarul european.

Spania a primit 5.300 de doze de vaccin, la fel şi Germania şi Italia, Belgia – 3.040, Suedia – 2.700, la fel şi Portugalia, iar Irlanda, 1.400.

Comisia precizează că livrările vor continua în lunile care urmează în statele membre UE, precum şi în Norvegia şi în Islanda.

Comitetul de urgenţă al OMS urmează să se reunească joi pentru a stabili mijloacele de a aduce sub control focarul de cazuri.

Considerată o ”verişoară” îndepărtată şi mai puţin periculoasă a variolei umane, variola maimuţei se vindecă de obicei de la sine după două sau trei săptămâni.

Este caracterizată prin erupţii cutanate – în zona organelor genitale sau în cavitatea bucală -, care pot fi însoţite de episoade febrile, dureri în gât sau dureri la nivelul ganglionilor limfatici.

Virusul poate fi transmis prin contact direct cu leziunile cutanate sau mucoase ale unui bolnav, precum şi prin picături de salivă. ”Raporturile sexuale (…) reunesc aceste condiţii de contaminare, iar a avea mai mulţi parteneri creşte riscul expunerii la virus”, aminteşte Santé Publique France.

Dacă în marea majoritatea a cazurilor europene şi americane, bolnavii sunt bărbaţi care au întreţinut relaţii sexuale cu bărbaţi, aceştia nu sunt singurii vizaţi, fiind detectate de asemenea cazuri la copii şi la persoane imunodeprimate.

Articolul precedentAdriana Pistol (MS): Peste 25.000 de infectări cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână
Articolul următorAdriana Pistol (MS) revine asupra declarațiilor după o discuție cu ministrul Rafila: Vor fi și spitale noi