Variola maimuţei: Cazurile detectate în Marea Britanie, asociate unei variante mai puţin grave

0
280

Cazurile confirmate iniţiale cu variola maimuţei în Marea Britanie, prima ţară care a alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii privind această boală înainte de a fi detectate posibile infecţii în Spania, Portugalia şi Statele Unite, sunt asociate unei variante mai puţin grave, informează joi OMS, citată de EFE.

Într-un raport de urmărire a situaţiei din Marea Britanie, care se face ecou al unor cazuri detectate şi în alte ţări, OMS notează că varianta din Africa Occidentală are o mortalitate de 1%, în timp ce la varianta din Africa Centrală se ridică la 10%.

Organizaţia Mondială a Sănătății avertizează că această boală, care se transmite prin particule de salivă sau prin contact direct cu pielea sau prin obiecte contaminate, reprezintă un risc major pentru copii şi femei însărcinate, care pot transmite boala fătului.

OMS subliniază că vaccinul împotriva variolei convenţionale este destul de eficace împotriva acestei boli, considerată eradicată de acum 40 de ani, iar campaniile de vaccinare împotriva ei s-au încheiat în acea perioadă, astfel încât generaţiile mai tinere nu beneficiază de această protecţie.

În raportul său, organizaţia recomandă ca orice persoană care a călătorit într-o zonă endemică cu variola maimuţei să informeze serviciile sanitare.

Călătorii din zonele de risc şi rezidenţii din acestea trebuie să evite contactul cu animalele moarte sau bolnave, mai ales rozătoare (principalii vectori ai transmiterii), marsupiale sau primate, notează OMS, care recomandă totodată să nu se consume carne de vânat sau de animale sălbatice din aceste zone.

OMS optează deocamdată pentru a nu recomanda restricţii de deplasare în Marea Britanie şi reaminteşte importanţa igienei mâinilor pentru a reduce transmiterea bolii.

Primul caz confirmat în Marea Britanie a fost la o persoană internată în spital la data de 6 mai. Boala a fost diagnosticată pe 12 mai, iar trei zile mai târziu OMS a fost alertat despre prezenţa mai multor cazuri în această ţară.

Un prim caz, depistat și în Suedia

Un prim caz confirmat de variola maimuţei a fost depistat în Suedia, au anunţat joi autorităţile sanitare, după ce mai multe persoane au fost diagnosticate în Europa şi America de Nord cu această boală, de obicei endemică în Africa de Vest, informează AFP.

„Un caz de variola maimuţei a fost confirmat la o persoană din zona Stockholm”, a anunţat într-un comunicat agenţia suedeză de sănătate publică.

Persoana infectată „nu este grav bolnavă, însă a primit tratament”, a explicat instituţia, precizând că încă nu ştie unde şi cum a avut loc infectarea.

Autoritatea „investigează în prezent împreună cu centrele regionale pentru controlul infecţiilor pentru a afla dacă sunt mai multe cazuri în Suedia”.

Această boală neobişnuită se manifestă de obicei prin febră, dureri musculare, ganglioni limfatici umflaţi şi erupţii cutanate pe mâini şi pe faţă, precum varicela.

ECDC pregătește un raport de evaluare a riscurilor

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) intenţionează să publice primul său raport de evaluare a riscurilor, „la începutul săptămânii viitoare”, a declarat agenţia Uniunii Europene pentru boli şi epidemii.

Agenţia, care a precizat că „monitorizează situaţia îndeaproape”, recomandă „izolarea şi testarea cazurilor suspecte şi raportarea promptă a acestora”.

Câteva zeci de cazuri suspecte sau confirmate de variola maimuţei au fost depistate de la începutul lunii mai în Europa şi America de Nord, stârnind temeri cu privire la răspândirea acestei boli.

În Marea Britanie, care a anunţat pentru prima dată cazuri, detectate începând din 6 mai, numărul total al persoanelor infectate a ajuns miercuri seara la nouă.

Miercuri, Spania, Portugalia, Canada şi Statele Unite, au raportat la rândul lor că au detectat pe teritoriul lor prezenţa unor cazuri suspecte de variola maimuţei.

Autorităţile au transmis în general mesaje liniştitoare, subliniind inclusiv în Spania şi Portugalia că boala nu este foarte contagioasă la om.

Cu toate acestea, creşterea numărului de focare aparente este îngrijorătoare.

Autorităţile din SUA au anunţat miercuri detectarea primului caz de variola maimuţei la o persoană care locuieşte în statul Massachusetts (nord-estul ţării). Este vorba de un adult care a călătorit recent în Canada, se arată într-un comunicat publicat de Departamentul de sănătate din Massachusetts. Este vorba de primul caz de variola maimuţei detectat în SUA anul acesta. Statele Texas şi Maryland au raportat fiecare câte un caz în 2021, la pacienţi ce călătoriseră recent în Nigeria.

 

Articolul precedentZiua Internaţională a Luptei Împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale: În România, numărul pacienților a crescut în ultimii 20 de ani
Articolul următorVariola maimuței: Noi cazuri continuă să fie raportate în lume