Varianta Omicron a SARS-CoV-2: Canada a depistat primele două persoane infectate, sosite din Nigeria

0
557
Microscopic view of Coronavirus, a pathogen that attacks the respiratory tract. Analysis and test, experimentation. Sars. 3d render

Canada a anunţat că a depistat pe teritoriul său primele două cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului, la persoane care au călătorit recent în Nigeria, transmite AFP.

Cei doi bolnavi, primii detectaţi pe continentul american, au fost izolaţi la Ottawa, iar autorităţile sanitare încearcă să identifice eventualele persoane cu care au venit în contact, a anunţat guvernul provinciei Ontario (sud-est).

‘Am fost informaţi astăzi (duminică) de Agenţia de sănătate publică a Canadei că testele şi monitorizarea cazurilor de COVID-19 au confirmat două cazuri cu varianta preocupantă Omicron în Ontario’, a comunicat ministrul sănătăţii, Jean-Yves Duclos.

‘Monitorizarea şi testarea continuă. Ne aşteptăm să găsim în Canada şi alte cazuri de infectare cu această variantă’, a adăugat ministrul.

Guvernul provinciei Ontario a confirmat că persoanele în cauză se află în capitala federală Ottawa.

Canada şi-a închis, vineri, graniţele pentru călătorii din şapte ţări africane din cauza apariţiei variantei Omicron. Nigeria nu se află pe această listă.

Articolul precedentGCS a anunțat 1.096 cazuri de persoane pozitive și 107 decese, de la ultima raportare
Articolul următorVIDEO Ministrul Sănătății arată cum se pregătesc testele antigen pe bază de salivă