Vânzare de paracetamol, limitată la două cutii de persoană

0
138

Vânzările de paracetamol vor fi limitate la două cutii de persoană, după ce cererea pentru acest medicament folosit pentru tratarea infecției cu noul coronavirus, a crescut semnificativ.

Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, a declarat că s-a luat această decizie pentru că, în prezent, consumul de paracetamol aproape s-a triplat față de perioadele anterioare.

„Am luat această decizie pentru s-au dublat consumurile, aproape spre triplare față de perioadele anterioare și tocmai pentru că în schema de tratament pentru COVID-19, pentru formele ușoare, pentru a scădea temperatura este recomandat paracetamolul și atunci toată lumea s-a sesizat și în buna tradiție, mai ales românească, încercăm să avem cât mai mult chiar dacă nu ne trebuie”, a spus Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, la un post de televiziune.

El a precizat însă că „există în depozite și în spațiile de producție, există stocuri, există materii prime cu ajutorul cărora producția să continue, dar este important să nu epuizăm stocurile la nivelul farmaciei și tocmai de aceea considerăm că această recomandare este una utilă, una de bun simț și una morală până la urmă”, a explicat Lupuleasa.

Lupuleasa a spus că aceeași tendință există și în alte țări, doar că în unele dintre ele există rezerve naționale la care se poate apela.

“Din păcate, din câte înțeleg, oficiul central de stocare care a funcționat pentru existența medicamentelor nu există și atunci ne bazăm numai pe stocurile existente la distribuitori și la producătorii români, sigur că având în vedere și posibilitatea de a importa și alte formulări care conțin paracetamol”, a spus președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Articolul precedentConducerea Spitalului Județean de Urgență Suceava a demisionat
Articolul următorO tehnologie smartphone va identifica persoanele care au luat contact cu cei infectați cu noul coronavirus