Vaccinul anti-COVID-19: Israelul va administra a treia doză persoanelor cu imunodeficiențe

0
40

Israelienii care suferă de disfuncţii ale sistemului imunitar vor fi eligibili de acum înainte pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat duminică ministrul sănătăţii, Nitzan Horowitz, transmite dpa.

Într-o intervenţie la postul de radio Kan, Horowitz a spus că stocurile de vaccin Moderna sunt disponibile pentru persoanele care au primit deja două doze.

Israelul a vaccinat aproape exclusiv cu BioNTech/Pfizer în campania de până acum, dar aceste stocuri se vor epuiza până la sfârşitul lunii iulie.

Ad in title

Prim-ministrul Naftali Bennett a informat duminică, în şedinţa de cabinet, că a convenit cu directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla, ca următorul transport de vaccinuri să fie devansat, urmând să sosească pe 1 august, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a crescut din nou în ultimul timp în Israel. Majoritatea acestor cazuri sunt cauzate de varianta Delta.

Până în prezent, din totalul de 9,3 milioane de locuitori, Israelul a vaccinat aproape 5,7 milioane cu prima doză (61%) şi 5,2 milioane cu ambele doze (56%).

Articolul precedentINS: Cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator în luna mai
Articolul următorSpitalul V. Babeș Timișoara: Există o tendință globală de scădere a activității fizice la toate vârstele