Comisarul European pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că singura cale de a ieși din pandemie constă în identificarea unui vaccin sigur, eficient, și vaccinarea populației împotriva COVID-19. Totodată a subliniat faptul că doar vaccinarea unui număr mare de oameni poate reprezenta o soluție pe termen lung la pandemia de COVID-19.

”Ezitarea în privința vaccinării este într-adevăr o problemă majoră pe care va trebui să o abordăm în răspunsul nostru la criză. Nu ne ajută în rezolvarea ei campaniile răspândite și active de dezinformare în jurul vaccinurilor. Lucrăm cu companiile de social media pentru a contracara aceste campanii și pentru a oferi cetățenilor noștri acces la informații științifice autorizate, nu numai cu privire la vaccinuri, ci și cu privire la boală în general și la modalități de a se menține în siguranță”, a declarat comisarul European pentru un post de televiziune.

”Dacă numai un număr redus de oameni se vaccinează, ne reducem șansele de a avea o soluție pe termen lung la această pandemie, ceea ce înseamnă o prelungire a greutăților și suferințelor pe care le-am trăit în ultimele luni”, a mai subliniat Stella Kyriakides.

Pe de altă parte, oficialul a mai spus că până când nu vom avea vaccinuri sau tratamente sigure și eficiente, noi, ca cetățeni, suntem cu toții în prima linie de apărare împotriva Covid-19. Totodată, comisarul European a mai precizat că lupta cu noul coronavirus nu poate fi abordată fragmentat și că acum este mai urgent ca oricând ca fiecare dintre noi să ia măsurile necesare și să se facă tot ce se poate pentru a evita evita efectele unor lockdown-uri generalizate asupra sănătății, societății și economiei.

În ceea ce privește țara noastră, Stella Kyriakides a declarat: ”Pot să vă spun că în faza inițială a crizei, România a adoptat măsurile pentru limitarea răspândirii virusului conform recomandărilor ECDC, care au avut succes.”

Referitor la statele member UE, oficialul a precizat pentru postul de televiziune: ”Dar, cum am mai spus, criza nu s-a încheiat și nu ne permitem să lăsăm garda jos. În cea mai liniștită perioadă din această vară, noi am insistat în fiecare zi ca oamenii să fie pregătiți și autodisciplinați. Statele membre ale UE trebuie să fie acum pregătite pentru orice eventualitate, să aibă sisteme de testare și de anchete epidemiologice, să fie capabile să izoleze rapid cazurile de COVID, și să își pregătească sistemul de sănătate cu echipamentele necesare pentru următoarele săptămâni și luni.”