Un tânăr din București infectat cu SARS COV 2 a povestit că timp de patru ore a încercat să ia legătura cu cei de la DSP, iar în final a apelat la 112.

“Stăteam în medie 20 de minute să-mi fie preluat apelul și încă 15-20 de minute să-mi facă transferul, dar se întrerupea de fiecare dată. După patru ore de transfer și telefon închis am sunat la 112, am spus că sunt simptomatic cu test pozitiv, m-au transferat la SMURD și m-au programat să mă ducă la spitalul militar ROL 2. În patru ore jumătate a ajuns și salvarea (le-am spus că nu este o urgență foarte mare și că pot aștepta)”, a povestit Bogdan Ciubotaru.

Acesta a precizat însă că la Spitalul ROL 2 organizarea este “impecabilă”.

“Intru în cortul de triaj, mi se explică ce urmează, mi se iau datele vitale, mi se iau câteva flacoane de sânge pentru analize, semnez hârtii și sunt redirecționat către un cort. Impecabil și de apreciat foarte mult efortul făcut de omuleții din prima linie, omuleții în alb”, a spus tânărul, într-o postare pe Facebook.

Bogdan Ciubotaru a mai spus că la două zile de la internare, a fost sunat de la Direcția de Sănătate Publică București să “mă anunțe că am COVID și să-mi ceară mai multe detalii”.

La “trei zile de la aflarea rezultatului, mă sună o doamnă să mă întrebe dacă sunt eu și pe ce stradă stau, ,să-mi trimită ceva’. Repet, doar strada și numărul, fără bloc sau alte detalii. Am zis ok. Mai spre seară mă sună o altă doamnă, să mă anunțe că am COVID (deja de 2 zile internat) și să-mi ceară mai multe detalii. Adresă, ocupație, loc de muncă. După care începe ancheta: ați avut contacți direcți? Aici începe de fapt incompetența. O rog respectuos să îmi definească termenul de contact direct și îmi spune ,,mamă, iubită”. M-am blocat puțin, după care am întrebat încă o dată. Nu a știut să-mi explice, a insistat că e vorba de cineva cu care stau in casă (de parcă singurii oameni cu care poți avea contact sunt în casă cu tine). A întrebat o colegă care habar nu avea ce să îi spună și cam asta a fost conversația (i-am dat eu numele, dar nu știu cum ar putea să găsească persoanele respective, în caz de orice). Atât. S-a scuzat că e nouă și că nu știe procedurile. (…). Am stat și m-am gândit la cei cu mai puțină răbdare sau cei mai puțin informati. Comunicarea de criză și empatia, două lecții la care este clar că noi, ca societate, n-am participat. Și uite așa încep să cred că doar norocul o să ne ajute să trecem peste pandemie (…). Nu există conceptul de anchetă epidemiologică, nu cu astfel de oameni. Sunt extrem de dezamăgit și din nou mi se pare că excelăm la prostie. Și ce e mai frustrant e că nu ei sunt cei care duc greul”, a povestit tânărul infectat cu noul coronavirus.