Un număr de 1.101 persoane au fost vaccinate marți, până la ora 17.00, împotriva COVID-19, potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor.

Datele arată, de asemenea, că numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând cu data de 27 decembrie 2020, este de 2.066.

În ceea ce privește reacțiile adverse validate în ultimele 24 de ore, s-a validat o reacție comună, minoră, de tip alergic.

De asemenea, potrivit datelor puse la dispoziție de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), a fost raportată, până în acest moment, o reacție adversă (disconfort local), în curs de validare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, potrivit INSP.