Un donator de 64 de ani din Baia Mare a salvat trei pacienți prin transplant hepatic și renal, anunță ANT

0
61

Agenția Națională de Transplant (ANT) a anunțat o nouă intervenție de prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care a oferit o șansă la viață mai multor pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant, după acordul familiei unui bărbat de 64 de ani aflat în moarte cerebrală.

Potrivit ANT, prelevarea de organe a avut loc pe 9 iunie 2026 și a permis realizarea unui transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni și a două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

Intervenția a fost posibilă datorită acordului familiei donatorului și a colaborării echipelor medicale implicate în identificarea, menținerea și prelevarea organelor.

Echipa de prelevare a fost formată din dr. Andrei Mureșan, coordonator transplant, și dr. Adriana Stoicovici, KDP, precizează Agenția Națională de Transplant.

Reprezentanții Agenția Națională de Transplant au transmis mulțumiri familiei donatorului pentru gestul de altruism, precum și echipelor medicale implicate în întregul proces.

„Donarea de organe înseamnă viață”, subliniază reprezentanții instituției, menționând că fiecare donator poate oferi o șansă mai multor pacienți aflați în suferință.

Articolul precedentProf univ. dr. Rafila va susține doar variante ale legii salarizării care păstrează veniturile personalului medical și corectează inechitățile
Articolul următorInvestiție de peste 2 milioane de lei pentru dotarea laboratorului de analize al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc