UMF „Carol Davila”: Număr record de consultații gratuite oferite de medicii voluntari pe litoral

0
142

sursa foto: UMFCD/Facebook

Peste 5.350 de consultaţii gratuite au fost oferite turiștilor aflați pe litoral, în perioada 12 – 17 august, de medici voluntari, în cadrul campaniei de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!” a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

În cadrul campaniei, realizată, pentru al patrulea an consecutiv, în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) şi Societatea Română de Pediatrie, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, au fost oferite 5.353 de consultaţii medicale, cu 596 mai multe comparativ cu 2023 şi cu 1.000 faţă de ediţia din 2022.

Turiştii din staţiunile Neptun, Olimp, Saturn, Jupiter şi Mangalia au beneficiat, în cadrul programului, de consultaţii medicale în domeniul dermatologiei, endocrinologiei şi pediatriei, screening melanom, screening sindrom metabolic, screening osteoporoză, precum şi evaluare a stărilor de nutriţie a copiilor în corelație cu anumite variabile socio-economice și familiale.

36 de medici rezidenţi şi specialişti dermatologi, endocrinologi şi pediatri au fost angrenaţi în acest program de voluntariat, aceştia aflându-se în puncte special amenajate pe plajă (corturi generoase puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale).

Din cele 5.353 de consultațiil medicale înregistrate în cadrul campaniei de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!”-Litoral 2024, 2.118 – au fostconsultații de dermatologie pentru screening melanom, 775 consultații pediatrice, iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.685 de consultații pentru screening sindrom metabolic și 770 de consultații pentru screening osteoporoză.

Pe parcursul celor 6 zile ale campaniei, medicii au depistat o serie de suspiciuni de boli dermatologice grave, pacienți cu risc crescut și foarte crescut de fractură osteoporotică sau cu diverse afecțiuni tiroidiene, precum și pacienți, atât adulți , cât și copii, cu un grad ridicat de obezitate.

Astfel, din punct de vedere dermatologic au fost depistate multiple suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale (4 suspiciuni/carcinom spino-celular, 22 suspiciuni /carcinom bazo-celular, 67 suspiciuni/keratoze actinice, 42 suspiciuni/nevi displazici atipici și 5 suspiciuni /melanom). Pe lângă aceste suspiciuni de cancere de piele, au fost evaluate și numeroase alte leziuni tumorale benigne pentru care s-a recomandat monitorizarea la medicul de specialitate.

„Şi anul acesta, campania şi-a atins scopul propus şi anume acela de a contribui la educarea populaţiei cu privire la importanţa protecţiei solare, dar în acelaşi timp reuşind să diagnosticheze numeroase afecţiuni tumorale cutanate pentru care pacienţii au fost îndrumaţi către medicul dermatolog”, a precizat dr. Alin Codrut Nicolescu, secretarul general al Societăţii Române de Dermatologie, conform comunicatului.

La rândul său, prof. univ. dr. Magda Constantin a declarat că, datorită acestor campanii de prevenţie, „din ce în ce mai mulţi turişti au înţeles necesitatea fotoprotecţiei, dar şi modul de aplicare a produselor specifice”.

Dintre cei 775 de copii evaluați (51% fete și 49% băieți), 71,5% au prezentat greutate corporală normală, 19% sunt supraponderali, 3% au prezentat un grad ridicat de obezitate, iar 4,5 % sunt subponderali. De asemenea, aproximativ 50% dintre copiii evaluați au declarat că se spală pe dinți de două ori pe zi, iar 30% doar o singură data pe zi, în timp ce pentru igiena orală doar 20% dintre aceștia schimbă periuța de dinți la o lună de zile, 21% la două luni, iar 34,1 % la trei luni.

„Prin adresabilitatea crescută şi anul acesta a părinţilor la medicul pediatric, care şi-au dorit o evaluare medicală corectă şi profesionistă a copiilor lor, campania ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ câştigă tot mai mult teren atât din punct de vedere al notorietăţii, cât mai ales din perspectiva creşterii gradului de conştientizare a importanţei pe care o are prevenţia medicală de la cele mai fragede vârste. Pentru că a creşte sănătos înseamnă pentru viitor o calitate mult mai bună a vieţii şi un plus substanţial pentru tot ceea ce înţelegem a fi conceptul longevităţii”, a afirmat şi preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, prof. univ. dr. Doina Pleşca.

În aria endocrinologiei, din totalul de 1.685 de pacienți care au efectuat screening pentru sindrom metabolic, 963 au fost bărbați, iar 722 femei. Au prezentat sindrom metabolic 439 de pacienti (26% din numărul total). Dintre barbatii cu vârsta de peste 50 de ani, 49,2% au prezentat sindrom metabolic, în timp ce 34,4% dintre pacientele aflate în post-menopauza au fost diagnosticate cu această afecțiune. În ceea ce privește hipertensiunea arterială, aproximativ 25% dintre pacienți erau cunoscuți cu HTA primară, iar diabet zaharat tip 2 cunoscut au prezentat 6,62% dintre pacienții care au participat la screening.

„Îmbucurător este faptul că, de la an la an, crește semnificativ gradul de adresabilitate la medic, și prin campania Asumă-ți să fii sănătos! a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, iar din perspectiva specialității noastre medicale, endocrinologia, menționez faptul că în cazul persoanelor care au fost identificate cu risc crescut de osteoporoză sau pentru sindrom metabolic, acestea vor rămâne în contact cu medicii din campanie, pentru a fi îndrumate pe mai departe către medicii specialiști din București sau din provincie”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, prorector al UMF ”Carol Davila” din București.

Screeningul pentru riscul de fractură osteoporotică a fost efectuat la 770 de turiști, 52 dintre aceștia (6,75%) au prezentat risc crescut sau foarte crescut de fractură. Acest risc a fost evidentiat la 3% dintre bărbații cu vârsta de peste 50 de ani, respectiv la 9,45% dintre femeile in postmenopauza.

De asemenea, din punct de vedere al greutății corporale a pacienților consultați în cadrul campaniei, s-au observat următoarele aspecte: 33,8% au fost supraponderali, 28.8% au prezentat obezitate grad I și 9,2% obezitate grad II si III, reprezentand grade înalte de obezitate. Astfel, peste 70% dintre cei evaluați au avut greutate corporală peste cea normală.

„Este remarcabil faptul că această campanie de prevenție – Asumă-ți să fii sănătos! – a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București se bucură de un interes într-o continuă creștere din partea turiștilor care , anul acesta, au înregistrat un nou record din perspectiva prezenței la medicii noștri voluntari aflați pentru o săptămână în sudul litoralului , ceea ce înseamnă totodată și o creștere direct proporțională a gradului de conștientizare a oamenilor asupra rolului extrem de important pe care îl are medicina de prevenție în păstrarea echilibrului stării de sănătate , motiv pentru care avem obligativitatea de a da continuitate acestei campanii , dar și altor proiecte similare pe care UMF Carol Davila le derulează”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, .

Rectorul UMFCD a mulțumit partenerilor.

„Fără sprijinul acestor oameni excepționali, cărora le mulțumesc în mod deosebit, nu cred că am fi putut construi și dezvolta un astfel de proiect de anvergura campaniei „Asumă-ți să fii sănătos!”, dar, mai mult de-atât, împreună cu cei 36 de medici rezidenți și specialiști și cu coordonatorii lor dedicați, țin să aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au vizitat anul acesta și care, în fond, au îmbrăcat într-un nou succes această campanie care, din păcate, a scos în evidență și o serie de suspiciuni sau probleme grave de sănătate de care oamenii nu aveau cunoștință, dar care, din fericire, se află într-un stadiu incipient, purtând astfel un grad înalt de vindecare”, a mai spus prof. univ. dr. Viorel Jinga.

Campania de prevenție “Asumă-ți să fii sănătos!”- Litoral 2024 a beneficiat de voluntariatul medicilor rezidenți și specialiști, precum și de suportul coordonatorilor principali ai acestui proiect : Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga -Rector al UMFCD, Dr. Alin Nicolescu – Secretar General al Societății Române de Dermatologie (SRD), Prof.Univ.Dr. Cătălina Poiană – Prorector al UMFCD, Prof.Univ.Dr. Doina Pleșca – Președintele Societății Române de Pediatrie (SRP), Conf.Univ.Dr. Anca Drăgănescu-SRP, Prof.Univ.Dr. Magda Constantin-SRD , precum și Ec. Cristina Ecaterina Schipor – Director Executiv al DSP Constanța.

Articolul precedentLista spitalelor care asigură asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 15 şi 16 august în Capitală
Articolul următorDemersuri pentru un audit independent la Spitalul Pantelimon din partea Societăţii Europene de Anestezie, anunțate de ministrul Sănătății