Uniunea Europeană a convenit să plătească companiei farmaceutice Gilead peste 1 miliard de euro pentru aprovizionarea cu Remdesivir, timp de şase luni de zile, potrivit Reuters.

Decizia vine cu puţin timp înainte de publicarea rezultatelor finale ale celui mai mare studiu clinic pentru medicamentul antiviral destinat tratării COVID-19, potrivit Reuters.

Acordul a avut loc pe fondul deficitului de Redemsivir din statele UE, care ar fi putut grăbi decizia înainte de publicarea rezultatelor definitive cu privire la eficacitatea Remdesivir şi posibila sa toxicitate.
UE a semnat săptămâna trecută un contract cu compania americană care va permite celor 27 de state membre şi unor 10 ţări partenere, inclusiv Marii Britanii, pentru o comandă de până la 500.000 de serii de tratament cu remdesivir, în următoarele şase luni.

Preţul convenit şi nedivulgat anterior pentru fiecare serie de tratament este de 2.070 euro (2.440 dolari), suma totală fiind de 1,35 miliarde de euro, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.

În pofida mărimii contractului, preţul pe tratament este în concordanţă cu cel plătit de ţările UE într-un acord de aprovizionare mult mai mic convenit în iulie, pentru tratarea a aproximativ 30.000 de pacienţi, cu o serie de tratament de şase doze.

În cadrul noului acord, guvernele europene incluse de contract vor plăti către Gilead numai atunci când vor cumpăra doze.