Turiști aflați pe litoral, așteptați la consultații în cadrul unei campanii de prevenție a UMF Carol Davila

0
1261

Mii de turişti prezenţi în cinci staţiuni de litoral sunt aşteptaţi, în perioada 16 – 20 august, la screening-ul gratuit oferit de 24 de medici dermatologi şi endocrinologi în cadrul campaniei de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!”, derulată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Campania este realizată în parteneriat cu Societatea Română de Endocrinologie şi Societatea Română de Dermatologie, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa şi al Ministerului Apărării Naţionale.

„Ne-am propus să ducem medicina de prevenţie în cât mai multe programe şi campanii sustenabile menite să-i protejeze pe cei din jurul nostru şi în acest context ne-am îndreptat anul acesta, în premieră, Campania ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ către litoralul românesc unde toţi cei aflaţi în vacanţă vor putea beneficia de consultaţii gratuite integrate în două importante specialităţi medicale”, a declarat rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti, Viorel Jinga, potrivit unui comunicat.

Pe parcursul a cinci zile, toţi cei care doresc să beneficieze gratuit de consultaţii dermatologice şi endocrinologice vor putea apela la cei 24 de medici rezidenţi şi specialişti care vor fi prezenţi în punctele de lucru special amenajate la Costineşti, Neptun, Saturn, Mangalia şi Vama Veche. Consultaţiile se vor face în intervalele orare 9,00 – 12,00 şi 15,00 – 18,00.

Corturile vor fi amplasate pe plajele din Neptun, Mangalia, Vama Veche lângă bazele de salvare acvatică – salvamar şi punctul de prim ajutor şi lângă containerele SMURD – ISU pe plajele din Costineşti şi Saturn.

„În contextul unui acces îngreunat la diagnostic precoce, cauzat de pandemia de COVID-19, Societatea Română de Endocrinologie se alătură proiectului Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘ Carol Davila’ din Bucureşti printr-o campanie de screening pentru osteoporoză şi sindrom metabolic. Campania (…) are ca scop să atragă atenţia asupra factorilor de risc privind osteoporoza şi sindromul metabolic, precum şi să realizeze o evaluare a persoanelor la risc care se vor afla în această perioadă pe litoralul românesc”, se explică în comunicat.

Cinsprezece medici endocrinologi şi rezidenţi vor urmări stabilirea riscului de fractură majoră osteoporotică şi a fracturii de şold. De asemenea, pentru sindromul metabolic se vor măsura înălţimea, greutatea, indicele de masă corporală, circumferinţa abdominală, tensiunea arterială, glicemia.

„Osteoporoza este o boală gravă, aparent silenţioasă în primele faze, care atrage după sine complicaţii majore în lipsa unui diagnostic precoce şi a unui management adecvat. Pandemia COVID-19 a obligat sistemul de sănătate şi spitalele să-şi regândească circuitele, accesul la diagnostic şi tratament fiind mult îngreunat pentru pacienţii cronici. Dacă ne referim la cazurile de boli endocrinologice, vedem că numărul de cazuri în spitalizare continuă a scăzut cu aproximativ 70% în 2020 faţă de 2019 (5), ceea ce a dus la agravarea bolilor în unele cazuri. Campania de screening pe care o derulăm este esenţială pentru a aduce din nou pacientul la medic şi pentru a ajuta un număr de persoane interesate de starea de sănătate să îşi poată evalua riscul de osteoporoză şi sindrom metabolic”, a declarat Cătălina Poiană, preşedintele Societăţii Române de Endocrinologie, citată în comunicat.

Potrivit acesteia, persoanele care vor fi identificate cu risc crescut de osteoporoză sau pentru sindrom metabolic vor rămâne în contact cu medicii din campanie pentru a fi îndrumate pe mai departe.

Articolul precedentOriginea coronavirusului: China a respins apelul OMS pentru o nouă anchetă
Articolul următorCoronavirus Israel: A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin la persoanele peste 50 de ani