Trei copii au primit o nouă șansă la viață după ce familia unei adolescente de 15 ani a acceptat donarea de organe

0
71

Familia unei adolescente de 15 ani decedate a fost de acord cu donarea organelor și țesuturilor acesteia, gest care le oferă la trei copii aflați în așteptarea unui transplant o nouă șansă la viață, potrivit Agenției Naționale de Transplant.

„Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranţă pentru trei copii aflaţi în aşteptarea unui transplant. Familia unei adolescente de numai 15 ani care şi-a pierdut viaţa şi-a dat acordul pentru donarea de organe şi ţesuturi, oferind astfel altor copii şansa de a continua să trăiască.”

Prelevarea a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2026, la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, fiind prima intervenție de acest fel realizată în acest an la unitatea medicală. În urma procedurii, un băiat de 16 ani din România, internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, va beneficia de un transplant hepatic. Cordul va ajunge la Manchester, în Marea Britanie, iar plămânii la Berlin, în Germania, pentru un pacient pediatric, după ce în România nu au fost identificați receptori compatibili, transmite ANT.

Agenția a evidențiat rolul echipei Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, sub conducerea managerului Andi Nodiț și a directorului medical, asist. univ. dr. Viorel Prună. Identificarea donatorului și coordonarea activității au fost asigurate de medicii Darius Morlova și Victoria Ioan, coordonatori de transplant (KDP), împreună cu asist. univ. dr. Alexandru-Rareș Stoian, coordonatorul activității de transplant din cadrul spitalului, a transmis ANT.

„Cooperarea dintre ţări permite identificarea receptorilor compatibili şi valorificarea şansei oferite prin donare, în special în cazul pacienţilor pediatrici”, transmit reprezentanții ANT.

Articolul precedentCNAS pune la dispoziție un nou instrument online pentru informarea despre programele naționale de sănătate curative
Articolul următorCrucea Roșie a oferit servicii medicale gratuite pentru aproape 1.000 de locuitori din trei sate din Teleorman