Trei cazuri de infecție cu virusul West Nile, semnalate de INSP în România

0
267

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat joi că, în intervalul 2 iunie – 31 iulie, în România au fost raportate trei cazuri de infecție cu virusul West Nile. Două dintre acestea au fost confirmate, iar unul este clasificat drept caz probabil.

Cazurile au fost raportate în județele Dolj, Vrancea și Sălaj, iar persoanele afectate fac parte din categoriile de vârstă 60–69 de ani (două cazuri) și peste 80 de ani (un caz).

Virusul West Nile este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați și poate provoca simptome variate, de la forme ușoare asemănătoare unei răceli până la complicații neurologice severe, în special la vârstnici sau persoane cu imunitate scăzută.

În contextul acestor cazuri, specialiștii în sănătate publică atrag atenția asupra importanței măsurilor de protecție împotriva înțepăturilor de țânțari. INSP recomandă populației:

  • să evite expunerea la țânțari, purtând haine care acoperă brațele și picioarele;

  • să utilizeze repelente speciale împotriva țânțarilor;

  • să prevină pătrunderea insectelor în locuință, montând plase de protecție la ferestre și uși;

  • să elimine sursele de apă stătută, precum bălți sau recipiente descoperite din gospodărie, care pot deveni focare de înmulțire a țânțarilor;

  • să asigure curățenia în jurul casei, prin îndepărtarea gunoiului menajer și a resturilor care pot acumula apă.

Articolul precedentCursuri de prim ajutor pentru personalul din administrația locală, organizate de ASSMB
Articolul următorUnitate pentru tratamentul pacienților cardiaci critici, vizată într-un nou proiect propus de CJ Bistrița-Năsăud