Tratamentul hipertensiunii ar putea fi revoluționat: o injecție la 6 luni menține tensiunea sub control

0
519

Un nou tratament aflat în fază avansată de testare ar putea schimba complet modul în care este gestionată hipertensiunea arterială. Este vorba despre Zilebesiran, un medicament injectabil care ar putea fi administrat o dată la șase luni, înlocuind tratamentele zilnice clasice cu pastile.

Potrivit Dr. Anca Tâu, medic primar Cardiologie și Boli interne, membru al International Cardio-Oncology Society (IC-OS), Zilebesiran acționează direct la sursă, oprind din ficat producția de angiotensinogen – substanța responsabilă pentru declanșarea reacției în lanț care duce la creșterea tensiunii arteriale. Prin această acțiune, tensiunea este menținută stabilă timp îndelungat, fără fluctuații sau riscul uitării dozelor zilnice.

Rezultate promițătoare în studii clinice

Studiul KARDIA-2 a evidențiat scăderi semnificative ale tensiunii arteriale, între 4 și 12 mmHg în plus față de tratamentele convenționale. Medicii subliniază că o scădere de 10 mmHg poate reduce considerabil riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral – două dintre cele mai grave complicații ale hipertensiunii.

Efecte adverse reduse

Până în prezent, Zilebesiran nu a înregistrat reacții adverse severe. Cele mai frecvente efecte secundare raportate au fost ușoare și tranzitorii, precum disconfort la locul injecției sau amețeli trecătoare.

Medicamentul este încă în testare

Deși rezultatele sunt încurajatoare, tratamentul se află încă în faza de studii clinice. Până la aprobarea finală, medicii recomandă pacienților să continue tratamentul prescris, să meargă la controale regulate și să acorde atenție factorilor de risc: consumul de sare, greutatea corporală, activitatea fizică și nivelul de stres.

Specialiștii consideră Zilebesiran drept una dintre cele mai promițătoare opțiuni terapeutice apărute în ultimii ani în lupta împotriva hipertensiunii.

Articolul precedentSpitalul CF Timișoara: Expunerea la soare fără protecție crește riscul de melanom malign
Articolul următorMinistrul Sănătății testează personal calitatea mesei servite pacienților în spitale