Tratamentul bolilor cardiovasculare cu ajutorul celulelor stem

0
510

Infarctul miocardic acut reprezinta unul dintre cele mai mari pericole pentru viata romanilor. Infarctul miocardic acut ( IMA) este o complicatie a cardiopatiei ischemice caracterizata prin obstructia brusca si completa a arterelor coronare, obstructie ce duce la distrugerea regionala a muschiului cardiac. „Infarctul miocardic ramane cauza numarul 1 de mortalitate atat la populatia alba din zonele europene si americane, cat si in Romania. De aceea trebuie sa fim atenti la tot ce inseamna progres in tratamentul sau”, spune Prof.Univ.Dr. Mircea Cinteza, Şeful Clinicii de Cardiologie Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. O mare speranta pentru cei care sufera un infarct miocardic este data de folosirea celulelor stem. Cercetatorii au descoperit cum sa repare vasele de sange cu ajutorul celulelor stem pentru a ajuta pacientii sa-si revina dupa un atac de cord. Cercetatorii spera ca celulele stem vor fi folosite pentru a repara arterele afectate, atat ca terapie de prima linie cat si adjuvanta in cazul operatiei de bypass coronarian. „Implantarea de celule stem ar trebui sa inlocuiasca celulele care sunt omorate in timpul dezvoltarii infarctului. Aceste celule sunt luate din diverse parti, in special din cordonul ombilical al nou-nascutilor. Exista acolo celule care se pot dezvolta catre orice tesut, fie el tesut muscular, cum este cazul inimii, tesut osos, piele. Celulele stem pot fi „insamantate” in corpul bolnav. Dupa ce „rasardul” s-a prins, el trebuie sa se dezvolte catre planta care ne este folositoare, in cazul nostru sa se dezvolte catre celula musculara cardiaca. Toate aceste trei trepte, alegerea celulei din cordonul ombilical sau din alta parte, insamantarea ei cu prinderea rasardului si dezvoltarea ei in zona unei celule musculare nu sunt in acest moment perfecte. Au existat cazuri, cel putin 1 din 10, la care a fost facut acest experiment si care a reusit. Dar sunt si foarte multi pacienti carora nu le-a reusit aceasta procedura”, a mai adaugat Prof.Univ.Dr. Mircea Cinteza, Şeful Clinicii de Cardiologie Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti . Astfel de incercari au fost facute si la noi, la Timisoara, cu o rata de succes destul de mare in cazul pacientilor care au suferit un infarct miocardic acut.

Articolul precedenta€œMedicina de familie, prezent si perspective”
Articolul următorUn transplant de rinichi, o noua viata pentru Florin