Tendință încurajatoare de creștere a numărului de transplanturi hepatice, în Capitală, din 2023

0
1164
Facebook/ Agentia Nationala de Transplant
Numărul mare de transplanturi hepatice din cursul acestui an confirmă tendința încurajatoare post-pandemică – subliniază Agenția Națională de Transplant. Astfel, transplantul hepatic pediatric se dezvoltă rapid, odată cu deschiderea Centrului de Transplant Hepatic pediatric de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde se realizează trei tipuri de intervenții de acest tip: de la donator în moarte cerebrală, split-liver (împărțirea ficatului) și transplant hepatic de la donator viu.
foto: Agenția Națională de Transplant
Ca urmare a bunei colaborări dintre Institutul Clinic Fundeni și noul Centru de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, anul acesta au fost realizate un număr de opt transplanturi hepatice. Jumătate dintre acestea, de la donator viu au fost realizate la centrul pediatric – informează organizația de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Sănătății. De asemenea, aceasta precizează că, la Institutul Clinic Fundeni, s-au realizat 70 transplanturi hepatice, din care cinci de la donator viu.

„Agenția Națională de Transplant mulțumește pentru reușita profesională celor două echipe medicale, conduse de prof. dr. Vladislav Brașoveanu, Șeful Secției de Chirurgie și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni și conf. dr. Laura Bălănescu de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii <<Grigore Alexandrescu>>. Respect și recunoștință românilor care au înțeles importanța donării de organe și echipelor medicale care fac posibilă salvarea de vieți prin transplant” – transmit reprezentanții instituției.

Articolul precedentSindicate: Ce măsuri s-au demarat pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și a grevei generale în Sănătate chiar la finele anului
Articolul următorBalonări, arsuri stomacale, dureri de spate sau hipotermie? Iată ce ai de făcut în aceste cazuri frecvente în perioada Crăciunului