Telemedicina și noile tehnologii, schimbările din Sănătate, aduse de criza COVID-19

0
537

Criza Covid a constrâns spitalele și instituțiile care administrează Sănătatea la adoptarea lucrului de la distanță în privința relației medic-pacient. Odată trecută criza, există două pericole, respectiv lucrurile să se întoarcă la situația de dinaintea pandemiei, și să se rateze, astfel, experiențele dobândite în acest moment, şi relația digitală și implementarea noilor tehnologii să continue, însă pe o linie a improvizației, fără a se crea o infrastructură de bază care să ajute la propagarea ireversibilă a digitalizării relației dintre medic și pacient.

Despre ce este de făcut pentru a continua în direcţia reversibilă, Cursdeguvernare.ro aduce la masa discuțiilor, în cadrul videoconferinţei “Sănătatea: marșul ei spre telemedicină și noile tehnologii”, o echipă de speakeri din zona de decizie politico-administrativă , din zona experților cu soluții de tenologie și juridice, din zona mediului privat, medicină și pharma , care vor explica diferite perspective și vor trasa o serie de concluzii.

Dezbaterea online va avea loc joi, între ora 15 şi 17.00 , şi va fi transmisă live pe CursDeGuvernare.ro și pagina de Facebook.

Printre invitaţi, se numără Andrei Baciu, secretar de stat, Ministerul Sănătății , Adela Cojan, președinte CNAS , Octavian Oprea, vice-președinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României: Locul medicinei și sitemului de sănătate în strategia de digitalizare şi Radu Gănescu, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC).

Sanatatea.TV şi Ro Health Review sunt parteneri media ai evenimentului.

Articolul precedentMesajul lui Raed Arafat pentru cei care susţin că pandemia de coronavirus este “o farsă”
Articolul următorUSMR–Alianța Medicilor solicită MS să oprească internarea asimptomaticilor COVID-19 în spitale