Tache: Factorii acreditati trebuie sa priveasca in interior pentru a inversa tendinta de scadere a numarului de donatori de organe

0
449

Toti factorii acreditati pe aria de transplanturi trebuie sa faca o analiza clara, sa identifice toate disfunctionalitatile din acest domeniu, pentru a putea face un front comun si a inversa tendinta de scadere a numarului de donatori din Romania. Este mesajul transmis de Gheorghe Tache, presedintele Asociatiei Transplantatilor, cu ocazia Zilei Donatorului de Organe. Un eveniment cu aceasta ocazie este organizat de asociatie, impreuna cu cele doua mari spitale din Bucuresti specializate in transplant, Spitalul Clinic ”Sfanta Maria”, administrat de Primaria Municipilui Bucuresti, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti si Institutul Clinic Fundeni.

“Eu consider ca aceasta scadere a numarului de donatori fata de perioada anterioara, de ultimii doi-trei ani, trebuie sa o privim numai din interiorul nostru si sa o analizam in interiorul nostru. Ma refer aici la toti factorii acreditati pe aria de transplanturi – de la Agentia de Transplant, cu organizatiile profesionale si chiar si cu noi, cu asociatiile de pacienti (…). Pana cand noi nu facem o analiza clara, detaliata, cu toate disfunctionalitatile care exista – si pentru ca am pomenit de Agentia Nationala de Transplant, iata ca, de la infiintare, inca nu s-a reusit sa fie toate posturile ocupate, astfel incat sa fie functionala, sa fie activa si sa poata sa-si indeplineasca mandatul pentru care a fost infiintata. Totul porneste din interior. Și atunci cand vom transmite mesaje clare si vom face un front comun, atat de informare, cat si de sustinere a activitatii de transplant in toate ramurile ei, lucrurile vor incepe sa functioneze”, a declarat Gheorghe Tache.

Mesajul organizatorilor marsului de astazi este foarte clar, a spus el: “Sa creasca numarul de donatori, pentru ca numarul celor care mor este mult mai mare decat al celor care beneficiaza de o procedura de transplant”.

O problema, din punctul de vedere al lui Gheorghe Tache, este lipsa de suficienti medici specialisti de Terapie Intensiva, adica cei care trebuie sa il monitorizeze pe pacientul aflat in moarte cerebrala 24 din 24 de ore.

 

Date despre donarea de organe in Romania

 

– in perioada 2014 – 2018, 1.146 de familii au acceptat prelevarea de organe de la cei dragi aflati in moarte cerebrala;

– in anul 2018, pe lista de asteptare pentru transplant se aflau 6044 bolnavi;

– in anul 2018, au fost facute 263 de transplanturi de organe.

Donarea de organe si, implicit, transplantul, sunt o problema in Romania, si nu numai, pentru ca pe listele de asteptare sunt tot mai multi oameni care au nevoie de un organ, iar donatorii tot mai putini.

La nivel european sunt aproximativ 60.000 de pacienti aflati pe listele de asteptare pentru transplant si aproximativ 30.000 beneficiaza de procedura. in schimb, in Romania, sunt 6.000 de pacienti pe listele de asteptate, iar numarul celor care au beneficiat anul trecut a fost de sub 300.

“in momentul de fata, tara noastra este pe ultimul loc (in Europa – n.r.) in ceea ce priveste numarul de donatori raportat de un milion de locuitori. Atat timp cat tara noastra are specialisti de nivel europene in toate tipurile de transplant, atat timp cat avem si partea logistica necesara si toate conditiile create pentru a desfasura o activitate sustinuta pe linie de transplant, trebuie sa facem mult mai mult”, considera presedintele Asociatiei Transplantatilor.

Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale a inceput anul acesta o ampla campanie de constientizare a populatiei in legatura cu donarea de organe, sange si celule hematopoietice.

 in acest sens, au fost organizate workshop-uri in sapte universitati din Bucuresti, evenimente in cadrul carora reprezentati ai ASSMB si parteneri de la Asociatia Transplantatilor din Romania, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti, Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania, Asociatia Romana impotriva Leucemiei, Platforma nationala ”N-avem Sange!”, Centrul de Transfuzii Sanguine Bucuresti si Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, au explicat tinerilor importanta donarii.

 

Ziua Donatorului de Organe

 

Asociatia Transplantatilor din Romania (ATR) si cele doua mari spitale din Bucuresti specializate in transplant, Spitalul Clinic ”Sfanta Maria”, administrat de Primaria Municipilui Bucuresti, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti si Institutul Clinic Fundeni, organizeaza astazi, cu ocazia Zilei Donatorului de Organe, un amplu eveniment dedicat donatorilor de organe si familiilor acestora. Evenimentul va debuta la Spitalul Clinic ”Sfanta Maria”.

“Spitalul Clinic Sfanta Maria are bucuria sa fie punctul de plecare pentru Marsul Ciclist de astazi. Suntem alaturi de pacientii nostri, cat si alaturi de familiile acestora. Transplantul de plaman, ficat, dezvoltate deja medical si logistic, au deja traditie in Spital, iar in viitorul apropiat, in Noul Centru de Transplant multiorgan – cel simultan de pancreas – rinichi, ori cardiac, vor diversifica activitatea pe care o dorim inteleasa just, transparenta si sustinuta de leadership-ul politico – administrativ”, a declarat prof. dr. Narcis Copca.

“Prin acest mars pe care il facem, biciclistii, acest traseu e la Spitalul Sfanta Maria la Institutul Clinic Fundeni, si din care fac parte nu numai pacienti cu nevoi de transplant sau care au beneficiat de transplant, dar si medici si personalitati publice, dorim ca oamenii sa fie informati, sa vada, sa constienteze. Aceasta atat prin acest mars, cat si prin materialele prin care le vom pune la dispozitie, astfel incat sa putem sa ii informam asupra caracterului legal si benefic al donarii”, a explicat si Gheorghe Tache, intr-un interviu pentru SanatateaTV.ro.

Articolul precedentStudiu: Șapte din zece pacienti care ajung la medic nustiu ca sufera de Boala Venoasa Cronica
Articolul următorScreening gratuit pentru detectarea anomaliilor cromozomiale, la Maternitatea Giulesti