SUA: Distribuirea testelor gratuite COVID-19 pentru populație, reluată

0
223

Departamentul american pentru Sănătate şi Servicii Umane (HHS) a anunţat că va începe să distribuie din nou teste COVID-19 în regim de gratuitate către populaţia din întreaga ţară.

Începând din 25 septembrie, familiile americane vor putea din nou să comande patru teste gratuite prin intermediul platformei COVIDTests.gov, a precizat aceeaşi agenţie federală din domeniul sănătăţii, adăugând că testele vor putea să detecteze variantele de coronavirus care circulă în prezent şi că ele vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului 2023, informează Reuters, citată de Agerpres.

Decizia anunţată intervine după patru iniţiative similare precedente, în cadrul cărora Guvernul federal american şi Poşta din Statele Unite au furnizat în regim de gratuitate peste 755 de milioane de teste COVID-19 pentru familiile americane din întreaga ţară.

Măsura se doreşte totodată un complement al eforturilor depuse de agenţiile federale americane pentru a furniza teste gratuite COVID-19 către centre sociale, şcoli, azile pentru vârstnici cu venituri mici, persoane individuale care nu dispun de asigurări de sănătate şi comunităţi slab deservite din punct de vedere medical, în contextul în care 500 de milioane de teste au fost furnizate până în prezent prin aceste canale.

Totodată, HHS a anunţat o investiţie de 600 de milioane de dolari americani către producătorii interni de teste COVID-19.

Aceste investiţii critice în 12 producători din şapte state americane „vor consolida nivelurile de producţie ale naţiunii noastre privind testele rapide COVID-19 utilizate la domiciliu şi vor contribui la atenuarea răspândirii virusului”, a declarat secretarul HHS, Xavier Becerra, într-un comunicat.

Articolul precedent7.920 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Alzheimer au fost raportate, în 2022, de către medicii de familie. Semnele și simptomele timpurii ale bolii
Articolul următorRezidențiat 2023: Concursul va fi organizat anul acesta pe 19 noiembrie