Studiu: Titru protector în 40% din cazuri la a treia săptămână după prima doză de vaccin anti-COVID

0
42

Medicul Virgil Musta a declarat că anticorpii ajung la un nivel suficient de mare de protecție vaccin în a treia săptămână după administrarea primei doze. În acest sens este realizat și un studiu.

”Avem deja studiul făcut pe 200 de persoane care arată că toți medicii și personalul medical care s-au vaccinat, cu excepția unei singure persoane, au făcut titru de anticorpi protectori. Mai mult de jumătate au titru înalt protector. Titrul protector capătă o valoare bună de abia după a doua doză de vaccin”, a explicat dr. Musta la un post de televiziune.

De altfel, între prima și a doua doză de vaccin, nivelul de protecție depinde de perioada care a trecut de la prima doză, a mai precizat medical.

Ad in title

”Așa se explică și situația în care facem boala după prima doză, pentru că noi începem să facem anticorpi de abia de la a doua săptămână și studiul nostru a arătat că ajungem la un titru protector în 40% din cazuri la a treia săptămână după prima doză”, a mai declarat dr. Virgil Musta la Digi24.

În ceea ce privește nivelul de anticorpi după administrarea primei doze de vaccin anti-COVID-19 , dar și al celui de după rapel, medicul a menționat că nivelul de anticorpi a fost în jur de 100, până la 200 după prima doză, fiind un nivel considerat de medici „posibil de protecție”. La rapel însă, 60% din personal a făcut peste 400 de unități, iar un număr mai mic de personal a rămas la un titru cuprins între 200 și 400.

Pe de altă parte, studiul a mai arătat că nu toți cei care au trecut prin boală au făcut anticorpi.

„Am avut persoane care aveau boala dovedită, forme ușoare și care am constatat că nu au făcut anticorpi. Se pare că formele severe fac imunitate mai bună decât formele ușoare”, a mai subliniat dr. Virgil Musta, care a mai recomandat ca toate persoanele care au trecut prin boală și au făcut prima doză de vaccin să facă și rapelul deoarece este posibil ca protecția să scadă după boală la două sau trei luni și să fie pierdută după 3 sau 4 luni. Vaccinarea completă oferă imunitate pe cel puțin opt luni, potrivit medicului.

Articolul precedentDr. Horaţiu Suciu: În România se nasc anual aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii congenitale cardiace
Articolul următorProfesorii ar putea fi vaccinați, cu prioritate, de la 1 martie