Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR) susţine că forma actuală a examenului de rezidențiat reprezintă un impediment major pentru studenții din an terminal și viitoarele generații care iau în considerare continuarea specialităților din domeniul farmaceutic, din cauza unei strategii bazate pe conceptul de memorare și utilizarea unor resurse de învățare care nu sunt raportate la nevoile actuale din sistemul de sănătate.

„Examenul de Rezidențiat reprezintă nu doar culminația unui lung parcurs de studiu, ci și o etapă crucială în cariera farmaceutică. În forma sa actuală, examenul nu reflectă întreaga competență obținută de studenții din domeniul farmaceutic, ci poate doar determinarea și perseverența viitorilor farmaciști de a trece cu bine de acest moment decisiv în cariera lor. Dorința tuturor studenților, de care întregul sistem farmaceutic va beneficia, este ca Examenul de Rezidențiat să devină un proces gradual și bine fundamentat printr-un proces de învățare activ și nu doar un moment de trecere către o nouă etapă în pregătirea farmaceutică continuă ”, a declarat Ana Buzatu, președinte Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România.

Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România a desfășurat, la începutul lunii mai, o consultare publică a studenților și rezidenților farmaciști, având ca scop prezentarea dorințelor colective referitoare la bibliografia din structura examenului de rezidențiat din România către factorii decizionali din cadrul Ministerului Educației Naționale, Ministerului Sănătății și Consiliului Național al Rectorilor.

Potrivit Federaţiei, la realizarea statisticii au contribuit 363 de studenți farmaciști care vor susține examenul de rezidențiat în perioada 2020-2022, precum și farmaciști rezidenți din toți anii și din toate specialitățile domeniului farmaceutic. Rezultatele provin din toate cele 8 centre universitare din România.

În urma analizei generale a datelor, s-au identificat probleme referitoare la Curricula examenului de rezidențiat, mai precis utilizarea nejustificată a surselor bibliografice neactualizate și neconforme Spațiului European Occidental și a Standardelor europene.

„Ca rezultat al demersurilor noastre, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță pe 24 iunie 2020, implementarea unei noi bibliografii. Pe baza opiniilor studenților, rezidenților și ca urmare a consultării cadrelor didactice implicate în organizarea concursului de rezidențiat, rectorii au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este înlocuirea bibliografiei folosite în prezent cu un material bibliografic internațional, tradus profesionist în limba română. Acest material va intra în vigoare în anul 2021, începând cu generația care se află în prezent în anul IV de studiu. Avantajele utilizării lucrărilor de referință internaționale sunt reprezentate de o aliniere la standardele medicale actuale și o actualizare mai facilă în viitor”, se arată în comunicatul Federației.

De asemenea, Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România, pe baza consultărilor, propune schimbarea tematicii și a bibliografiei cu următoarele titluri:
1. Manual de Farmacoterapie: o traducere a unui colectiv vast de specialiști din țară a cărții: Pharmacotherapy, autori Barbara G. Wells, Terry L. Schwinghammer, Joseph T. DiPiro, Cecily V DiPiro de la School of Pharmacy, University of Mississippi Oxford Mississippi; School of Pharmacy Virginia Commonwealth University Richmond, Virginia;
2. Tehnologie farmaceutică, Editura Polirom, Iasi, Vol 1 editia IV, 2017 Tehnologie farmaceutică, Editura Polirom, Iasi, Vol 2 editia II, 2017 Tehnologie farmaceutică, Editura Polirom, Iasi, Vol 3 editia II, 2017 Autori: Popovici Iuliana, Lupuleasa Dumitru-renumiți profesori în domeniu din România, UMF Grigore.T.Popa Iași, UMF Carol Davila București;
3. Farmacopeea Romană, Ed. X-a, Ed. Medicală, București, 1993-Selecție de monografii Farmacopeea Romană, Ed. X-a, Supliment 2004, Ed. Medicală, București, 2004;
4. European Pharmacopoeia, ed.10- Selecție de monografii.