STS: Cele mai multe apeluri la 112 pentru COVID-19 s-au preluat în luna octombrie 2021 

0
498

La Serviciul de urgenţă 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri legate de noul coronavirus, iar cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie, cu peste 247.000 de solicitări la nivel naţional, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi, au anunțat reprezentanții Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

De asemenea, operatorii STS 112 au preluat, în anul 2021, 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe faţă de anul precedent, iar dintre acestea aproape 60% au fost urgenţe reale.

„Numărul 112, apelat cu mai multă responsabilitate în anul 2021, care este anul cu cele mai puţine apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgenţă 112”, se arată într-un comunicat al STS.

Dacă în anii 2004 – 2005, non-urgenţele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%.

„Datele ne demonstrează că, de la an la an, cetăţenii sună tot mai responsabil la 112 şi că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agenţiilor de intervenţie atunci când au urgenţe reale”, precizează STS.

În 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe faţă de anul precedent. Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%) au fost urgenţe reale, pentru care a fost necesară intervenţia agenţiilor specializate: Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont.

Diferenţa, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri efectuate din eroare, solicitări de informaţii, farse şi un procent redus de apeluri injurioase.

Apelurile recepţionate în cele 12 luni ale lui 2021 au fost transferate către agenţiile de intervenţie, astfel: Ambulanţă – 51,23%, Poliţie – 22,60%, ISU-SMURD – 19,03%, Jandarmerie – 4,44%, alte agenţii – 2,69%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente raportat la numărul total sunt Cluj – 70,62%, Timiş – 69,94% şi Bucureşti-Ilfov – 68,20%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total sunt Gorj – 62,41%, Mureş – 58,64% şi Covasna – 56,42%.

Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au fost referitoare la COVID-19.

 

Articolul precedentCehia renunță la certificatul COVID-19
Articolul următorCare sunt regulile pe care trebuie să le respecte orice persoană care sună la 112