Strategie nationala pentru ajutorarea bolnavilor de cancer

0
260

in Romania, aproximativ 500.000 de pacienti sunt diagnosticati cu cancer, 70% din cazuri fiind in stare incurabila. Din acest total doar 5% au acces la servicii paliative.

Pentru a veni in sprijinul pacientului cu cancer, Hospice Casa Sperantei si MSD au semnat un parteneriat pentru imbunatatirea accesului la servicii paliative a pacientilor diagnosticati cu cancer. Proiectul in care s-a investit 127.000 de dolari se va derula pe perioada a 12 luni. Se doreste astfel crearea unei strategii nationale, care sa vina in sprijinul bolnavului. Desi majoritatea pacientilor cu cancer prefera ingrijirea la domiciliu, exista si situatii in care internarea este necesara, mai ales atunci cand starea pacientului necesita tratament si ingrijire sub supraveghere medicala continua. in astfel de cazuri, costurile urca foarte mult. Mai exact, o vizita la domiciliu a specialistului pentru a acorda ingrijire pacientului costa 103 RON, iar asta in timp ce ingrijirea pacientului intr-un centru specializat se ridica la 325 RON pe zi.

in pofida acestor costuri pe care, de multe ori, pacientul nu si le permite, tratamentul paliativ este mai mult decat necesar. Pe langa costurile foarte ridicate si accesul limitat la servicii paliative, mai exista si alte probleme care reduc sansa la o viata demna a pacientilor cu cancer. De exemplu, „dupa cinci ani de instruire a peste 2.000 de medici de familie in ingrijire paliativa, acestia sunt pusi in imposibilitatea de a prescrie medicamente pacientilor cu cancer deoarece noua lege, desi prevede acordarea dreptului medicilor de familie de a prescrie astfel de tratamente, totusi CNAS nu va plati decat pe medicul oncolog care a prescris medicamentul in cauza. Asta ar insemna costuri din partea pacientului atunci cand merge la medicul de familie sa ii prescrie medicamentul de care are nevoie”, a subliniat dr. Daniela Mosoiu, directorul centrului Hospice Casa Sperantei.

in acelasi timp, Cezar Irimia, presedintele COPAC, a atras atentia si asupra inexistentei unui registru national al pacientientilor cu cancer, registru care ar putea veni in sprijinul bolnavilor. in ceea ce priveste sistemul de ingrijire paliativa integrata, acesta este mai mult decat necesar, ajutandu-l pe pacientul cu cancer sa duca o viata demna. De altfel, „pacientul nu mai are acces la tratamentul de baza, acesta trecand direct de la diagnosticare la paliatie, ceea ce este o situatie crancena”, a mai declarat Cezar Irimia. Pe de alta parte, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, a precizat ca „dreptul la sanatate nu inseamna numai a fi sanatos, ci si obligatia statului de a oferi servicii la un standard inalt de calitate, in orice moment al vietii”.

in ceea ce priveste Ministerul Sanatatii, dr. Cristian Irimie, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a asigurat tot sprijinul in ceea ce priveste sustinerea legislativa. De altfel, „pe viitor eu cred ca avem si posibilitati si resurse. in acest moment ne dorim o restructurare a spitalelor. in urma vor ramane spatii pentru deschiderea unor centre de ingrijire paliativa”, a mai declarat secretarul de stat.

Articolul precedentDoua gene ar putea influenta aparitia psoriazisului
Articolul următorScaune ideale pentru relaxarea pacientilor cu mobilitate redusa, oferite de Centrul Ortopedica