Strangere de semnaturi pentru alocarea a 6 % din PIB pentru sanatate

0
379

Societatea Nationala de Medicina Familiei a demarat o campanie de strangere de semnaturi pentru aprobarea alocarii a 6 la suta din PIB pentru sistemul de sanatate.

Societatea Nationala de Medicina Familiei, prin comitetul de initiativa cetateneasca pentru cresterea fondurilor alocate sanatatii, a strans peste 200.000 de semnaturi din partea cetatenilor si a depus in Parlamentul Romaniei initiativa legislativa.

„Am reusit sa punem problema sanatatii pe agenda politicienilor si sa cerem adoptarea unei legi care sa creasca bugetul alocat sanatatii de la sub 4% cat este in prezent pana la minimum 6% din PIB”, a declarat dr. Dorin Gabor, vicepresedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei, presedintele comitetului de initiativa cetateneasca care a avut ideea acestui demers de alocare a 6 la suta din PIB sistemului de sanatate.

Societatea Nationala de Medicina Familiei a evidentia faptul ca sanatatea este mult subfinantata, iar efectele acestui fapt sunt resimtite acut atat de catre personalul medical cat si de catre pacienti. Din acest motiv medicii de familie au considerat ca este necesar sa se actioneze inainte ca situatia sa devina o drama nationala.

PIB-ul sistemului de sanatate are de ani buni un nivel scazut. „Sistemul de sanatate publica din Romania functioneaza in acest moment la cota de avarie! in conditiile in care sanatatea primeste sub 4% din PIB (3,9% in 2007, 4,5% in 2008 si 3,2 % in 2009), majoritatea masurilor care se iau in prezent au ca efect supravietuirea de la o zi la alta, iar in curand nu vor mai fi deloc bani de medicamente si de instrumentar in spitale, nu se vor mai plati salariile, laboratoarele nu vor mai putea face analize iar in farmacii vor aparea crize de medicamente”, se arata intr-un comunicat al Societatii Nationale de Medicina Familiei.

PIB-ul in sanatate are o importanta deosebita motiv pentru care nici o tara europeana nu-si permite sa minimalizeze intr-atat nevoile medicale ale populatiei, majoritatea tarilor alocand in jur de 9-10% dintr-un PIB mult mai avut decat al tarii noastre.

Propunerea legislativa inaintata spre dezbatere si adoptarea Parlamentului este disponibila la adresa: http://www.amfms.ro/initiativa_legislativa_2009/initiativa_legislativa_2009.html astfel incat oricine poate face propuneri si poate comenta pe marginea ei.

Articolul precedentCercetatorii italieni au inventat „pastila pentru odihna”
Articolul următorCele mai importante premii in sanatate, decernate la GalaSanatatii