Incendiu într-o sală de operaţie de la Spitalul Judeţean Constanța. Nu au existat persoane rănite

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, într-o sală de operaţie. Patru medici s-au autoevacuat.

”A fost un incendiu la un bloc operator pe aproximativ 40 de metri pătraţi, lichidat de serviciul privat pentru situaţii de urgenţă. Cauza probabilă ar fi scurtcircuit la dezumidificatorul din sala de operaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica.

Potrivit acesteia, în blocul operator erau patru persoane – medici, care s-au autoevacuat.

”Am alocat la intervenţie o autospecială de transport victime multiple, două autoscări, patru maşini de stingere şi două SMURD-uri B, cu un total de 35 de pompieri. Dar incendiul era deja lichidat la ajungerea echipajului”, a spus reprezentantul ISU.

Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Datele CNCAV

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 12.112 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 7.489 reprezentând prima doză şi 4.623 doza a doua, potrivit unei informări transmise, sâmbătă, de .

Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.310.355 de doze pentru 4.937.229 de persoane, dintre care 4.783.319 au primit schema completă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate opt reacţii adverse, dintre care una de tip local şi şapte de tip general.

De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.770 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.799 de tip local şi 14.971 de tip general.

Premierul Florin Cîţu: Cel mai important beneficiu al persoanelor vaccinate este viaţa

Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că cel mai important beneficiu al persoanelor vaccinate este viaţa, menţionând că oamenii se imunizează pentru a fi sănătoşi, pentru familiile lor, nu pentru altcineva.

„Cel mai important beneficiu al persoanelor vaccinate este viaţa. De fapt, de aceea ne vaccinăm, să rămânem în viaţă. Ne vaccinăm pentru noi, pentru familiile noastre, pentru cei din jurul nostru. Acesta este beneficiul, o facem pentru noi, nu o facem pentru altcineva, o facem pentru familiile noastre, ca să fim sănătoşi. De aici începe totul”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat despre posibilitatea introducerii de beneficii pentru persoanele vaccinate.

Întrebat în legătură cu faptul că în ultima vreme sunt puţini români care au optat pentru vaccinare, Cîţu a spus: „Este posibil şi pentru că în România lucrurile au arătat bine din punctul de vedere al pandemiei, dar în continuare îi încurajez pe români să se vaccineze, este singura soluţie pentru a elimina cu totul această pandemie”.

În legătură cu posibilitatea oferirii de tichete de masă sau de vacanţă persoanelor vaccinate, premierul a menţionat că fiecare soluţie va fi „filtrată” prin bugetul de stat.

„Vom vedea dacă aceasta va fi soluţia, deşi nu ştiu dacă se va ajunge la această soluţie. Fiecare soluţie va fi filtrată prin acest filtru al bugetului de stat, dacă poate sau nu, vom vedea care sunt beneficiile, costurile. Repet, vaccinarea o facem pentru noi, pentru sănătatea noastră, pentru familiile noastre”, a adăugat Florin Cîţu.

GCS: 126 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Niciun deces înregistrat în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 126 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.183 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.047.199 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 34.267 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.07.2021 (10:00) – 24.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Neamț.

Acest deces este anterior intervalului mai sus menționat și a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate și s-a produs în luna iulie 2021.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani, iar pacienta a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 279. Dintre acestea, 37 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.614.357 de teste RT-PCR și 1.748.085 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.138 de teste RT-PCR (4.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.042 la cerere) și 13.600 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 644 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 452 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.337 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 46 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 249 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.031 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 iulie, 354 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.150 de lei.

Gheorghiță, despre evoluția pandemiei COVID-19: E clar că avem o tendinţă de creștere a cazurilor

Președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin.

„Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare. Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Președintele CNCAV a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.

„Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate”, a mai spus preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a vizitat, sâmbătă, centrul de vaccinare care funcţionează la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj Napoca.

MS: Răniți grav în urma exploziei de la Popești-Leordeni, transferați în Germania

Doi pacienți rănți grav în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni, internați la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” vor fi transferați la o clinică medicală din Germania, a transmis, sâmbătă, Ministerul Sănătății.

”În acest moment, există solicitare de transfer în străinătate pentru cei doi pacienți internați la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni. Conform atribuțiilor, Departamentul pentru Situații de Urgență a căutat și identificat locuri pentru transfer într-o clinică din Germania. Sunt in derulare demersurile pentru efectuarea transferului medical, sub coordonare DSU – MAI”, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Alte trei persoane, rănite în urma exploziei de la Popeşti-Leordeni au fost transferate, vineri, la Spitalul de Urgență Floreasca.

”Până în prezent, echipa medicală de la Spitalul de Urgență Floreasca nu a solicitat transfer conform procedurilor și legislației în vigoare”, anunță sursa citată.

Şapte persoane au fost transportate, vineri, la spital, dintre care şase cu arsuri şi unul expus la fum, după un incendiu izbucnit la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni.

Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare, iar a şasea are arsuri minore.

Incendiul de la Popeşti-Leordeni: Se recomandă transferul celor doi pacienţi răniți grav în străinătate

Cele două persoane rănite grav în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni şi internate la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” ar urma să fie transferate la spitale din străinătate.

Vineri, la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” au fost aduşi doi pacienţi din cei cinci care au suferit arsuri ca urmare a accidentului produs la un operator economic de pe raza localităţii Popeşti – Leordeni.

Potrivit unei informări a spitalului, primul pacient, în vârstă de 54 de ani, a fost diagnosticat cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad II A – II B – III, pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, cu afectarea căilor respiratorii.

Cel de-al doilea pacient, în vârstă de 43 de ani, a fost diagnosticat de asemenea cu arsură prin flacără – explozie în spaţiu închis, grad IIA – IIB – III, pe 55% din suprafaţa corporală şi arsuri de căi respiratorii.

”După acordarea îngrijirilor şi efectuarea intervenţiilor urgente de către o echipă coordonată de dr. Eugen Turcu şi dr. Sabina Ciuvică-Tănăsescu, Comisia constituită la nivelul SCUBA conform Ordinului MS nr. 2.063/2020 a recomandat transferul celor doi pacienţi în centre de mari arşi din străinătate”, informează sursa citată.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şeful DSU, a precizat vineri, referindu-se la cele cinci persoane rănite grav în urma exploziei de la centrul de deşeuri din Popeşti-Leordeni, că acestea au suferit arsuri pe o suprafaţă importantă a corpului şi la nivelul căilor respiratorii, ”ceea ce face prognosticul şi mai rezervat”.

”Sunt arşi pe o suprafaţă importantă a corpului, sunt arşi şi la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul şi mai rezervat. Au ajuns la Spitalul Bagdasar şi la Spitalul Floreasca. (…) Am discutat cu doamna Mihăilă inclusiv posibilitatea, dacă va fi necesar, să-i ducem afară. Vor fi aceste comisii prevăzute prin ordin de ministru care vor evalua cazul fiecăruia dintre cei cinci”, a spus Arafat la un post de televiziune.

Raed Arafat a arătat că s-au făcut deja demersuri pentru a se găsi locuri în străinătate pentru cei cinci pacienţi cu arsuri grave, care sunt intubaţi.

”Noi am întreprins deja primii paşi pentru a găsi locuri afară prin ataşaţii Ministerului de Interne şi există locuri unde putem să-i ducem. Nu avem un loc pentru toţi cinci la un loc. (…) Deja avem identificate un număr de locuri în Germania, Belgia, se caută şi în Austria, că este mai aproape”, a menţionat Arafat.

Şapte persoane au fost transportate la spital, dintre care şase cu arsuri şi unul expus la fum – acesta este bilanţul incendiului izbucnit vineri la un utilaj într-o hală de reciclare din oraşul Popeşti-Leordeni.

Dintre cele şase persoane cu arsuri, cinci au necesitat intubare, iar a şasea are arsuri minore.

Ministrul Sănătății, despre implicarea medicilor de familie în campania de vaccinare anti-COVID-19

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că medicii de familie trebuie să se implice mai mult în campania de vaccinare, prin facilitarea vaccinării la domiciliul pacientului, activitate care ar urma să fie plătită mai mult.

„Avem în lucru o campanie prin care ţintim să implicăm mai mult medicii de familie, atât a-i face mai abili în comunicarea directă cu pacienţii, cât şi a le facilita inclusiv vaccinarea la domiciliul pacientului şi urmează, probabil săptămâna viitoare, să promovăm o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilim şi un tarif mai mare pentru vaccinarea la domiciliu. Şi, de asemenea, definim acest serviciu de vaccinare în ambulatoriile spitalelor. Astfel putem să fim mai aproape şi să facem vaccinarea mai facilă pentru acele persoane care se află la risc mai mare, şi anume pacienţii cronici care se prezintă în mod obişnuit în ambulatoriu”, a declarat ministrul Sănătății, vineri seară, la un post de televiziune.

Totodată, ministrul a precizat că, având în vedere modul în care evoluează pandemia de COVID-19, relaxările ar trebui să continue pentru persoanele vaccinate, în timp ce, pentru cei care nu s-au imunizat încă, ar trebui să existe restricţii în continuare, mai ales în spaţiile publice închise cum sunt mall-urile, dacă cifrele vor creşte semnificativ.

„Cred că, având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue şi mi se pare normal ca vaccinaţii să stea în continuare în birouri fără mască, dacă toţi cei din biroul respectiv sunt vaccinaţi, dar, pentru persoanele nevaccinate, care sunt cele mai expuse riscului, dacă cifrele cresc semnificativ, să existe restricţii. Ce am făcut a fost să prezentăm, de fapt, în coaliţie măsuri care au funcţionat în alte state. Acestea au fost ipoteze de lucru, nu s-a luat încă o decizie, urmează ca săptămâna viitoare să reluăm fiecare dintre aceste măsuri şi să vedem care vor fi considerate oportune”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a avertizat că, probabil, valul patru al pandemiei va lovi mai tare în comunităţile cu o rată scăzută a vaccinării.

„Avem acorduri semnate cu Comisia Europeană pentru noi doze de vaccin, dacă ele vor fi necesare, vorbim de doza a treia, vorbim de anii 2022, 2023, acorduri care sunt făcute cu mult în beneficiul statelor membre, în sensul că aceste vaccinuri vor fi adaptate cu noile tulpini. Dozele, chiar dacă sunt cumva agreate de pe acum, contractul va veni pentru noi doze cu noi tulpini”, a precizat mnistrul.

Mihăilă a avertizat că 87% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în ultimele patru săptămâni și 91% din decesele cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate.

Mihăilă: 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, la persoane nevaccinate

87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate, a declarat, vineri seară, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Când spunem că valul patru e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val patru, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului”, a spus ministrul la un post de televiziune.

Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului trei, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.

În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.

„În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (…) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi. Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (…) Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă”, a mai spus Ioana Mihăilă.

VIDEO Dr. Sandra Alexiu, despre auto-îngrijire în contextul Zilei Internaționale a Îngrijirii Personale

 

În fiecare an, în data de 24 iulie, la nivel internațional este marcată Ziua Îngrijirii Personale, o inițiativă a Federației Globale de Auto-Îngrijire care aduce în atenție beneficiile auto-îngrijirii.

Despre acest aspect am discutat cu dr. Sandra Alexiu, medic de familie și președinte Asociația Medicilor de Familie Bucuresti-Ilfov.